Salvamontiștii au publicat joi pe contul de Facebook codul eticii turismului montan, varianta adaptată după „Meine Berge” – „Muntele meu” de tirolezul LUIS TRENKER (1892-1990, renumit ghid de munte, ecologist, scriitor).
1. Să nu pleci niciodată într-o excursie pentru care nu ești pregătit: alegeți întotdeauna un itinerar realizabil, să ai în vedere mereu că în munți există pericole pe care cu prevedere și înțelepciune le poți evita;
2. Să pregătești fiecare excursie amănunțit, cu gândul și fapta, indiferent dacă urci singur, cu prietenii sau călăuzit; echipamentul sufletesc trebuie să fie tot atât de bine pregătit ca și echipamentul tău material; cu oamenii pe care îi vei întâlni pe munte să știi să te porți, însuflețindu-le încredere și căutând să îi înțelegi;
3. Nu uita când ești pe munte de educația și buna creștere pe care le-ai primit de la mama și în școală; să umbli cu schiurile și bețele astfel încât să nu ameninți nici ochii, nici hainele vecinului tău; dacă te întâlnești în drum cu un călător singuratic salută-l sau răspunde-i la salut; renunță la obiceiurile de mahala, asta a vrut să spună autorul când a afirmat: „Auf der Berger ist die Freiheit” (în munți e libertate);
4. Să nu pângărești locurile prin care treci și să nu murdărești frumusețile naturii; nu uita că și cel care vine după tine vrea să bea din izvorul limpede pe care tocmai acum îl tulburi; în general să nu țipi pe munte deoarece aceasta nu place nici oamenilor, nici animalelor și nici ție nu-ți face bine;
5. Dacă ești călăuză sau conducător să nu-ți manifești superioritatea asupra celor mai slabi decât tine; posibilitățile celui mai slab să fie unitatea de măsură a excursiei; nu uita că a părăsi un om pe munte poate fi o crimă;
6. Să respecți cabana cum trebuie să-ți respecți propria ta casă; să nu ai în cabană pretențiile pe care le ai într-un hotel de lux; nu coborî cabana la nivelul unei cârciumi; alegeți cu grijă locul de dormit, dar renunță la el de îndată ce vezi că alții mai obosiți sau mai slăbiți ca tine au nevoie de el;
7. Să nu furi liniștea și plăcerea altora, sau florile pe care natura le-a lăsat pentru toți; să nu dobori sau să scrijelești pomii, numai pentru că nu știi să-ți folosești altfel puterea;
8. Să nu minți, să nu te lauzi, să nu exagerezi; nu blestema niciodată vremea, nu injura; respectă credințele și obiceiurile oamenilor de munte și nu începe să-ți bați joc de ele; nu uita: ești oaspetele lor, ca de altfel al munților;
9. Păstrează nepătată onoarea de turist și fii mândru că ești o părticică din această lume; gândește-te plin de respect la cei care au așezat piatra de temelie a turismului;
10. Nu profana munții prin mania recordurilor; înțelege-le sufletul.
Articolul Codul eticii turismului montan l Să pregătești fiecare excursie amănunțit, cu gândul și fapta, indiferent dacă urci singur, cu prietenii sau călăuzit apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult