Acoperișuri smulse, copaci căzuți, sunt doar câteva dintre problemele cauzate de vijelii, în contextul unui cod roșu de vreme severă și a unei atenționări hidrologice în vigoare.
Pompierii militari cărășeni, alături de voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Reșița, intervin în aceste momente pentru a înlătura pagubele provocate de vremea severă care afectează județul.
În municipiul Reșița, echipajele de intervenție au fost solicitate pentru degajarea a două acoperișuri de bloc, smulse de vântul puternic. De asemenea, pompierii au acționat pentru îndepărtarea mai multor copaci căzuți: trei în municipiul Reșița, unul pe DN57 B, între Anina și Bozovici, și altul pe DJ 581, în zona localității Giurgiova.
Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, a transmis în urmă cu puțin timp Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.
Reamintim că județul Caraș-Severin se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod roșu de vijelii puternice, valabilă până în această seară, la ora 21:00.
De asemenea, județul nostru se află sub incidența unei atenționări hidrologice cod galben, valabilă până mâine, 9 iulie, la ora 12:00. Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, se pot produce creșteri importante de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinul hidrografic Timiș, atenționează reprezentanții ISU „Semenic”.
„Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din Caraș-Severin sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor”, mai precizează ISU „Semenic”.
Citeste mai mult