Ca urmare a avertizării hidrologice transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, prin care a fost semnalată depășirea cotei de apărare pe râul Șieu, la stația hidrometrică Domnești, fiind instituit COD PORTOCALIU, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a dispus transmiterea unui mesaj de avertizare prin Sistemul RO-ALERT către populația din zona vizată.
Conform datelor hidrologice, nivelul apei se află la cota de 300 cm, cu tendință de creștere, existând risc de revărsări și posibile efecte asupra comunităților din aval.
Pentru reducerea riscurilor, populația din zonele expuse este rugată să respecte următoarele măsuri:
• evitați deplasările în apropierea cursurilor de apă;
• nu traversați râuri, pâraie sau zone inundate;
• protejați bunurile din gospodării, prin ridicarea acestora de la nivelul solului, acolo unde este posibil;
• urmăriți informările oficiale transmise de autorități;
• respectați indicațiile forțelor de intervenție.
Situația este monitorizată permanent de către structurile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, iar forțele de intervenție sunt pregătite să acționeze în funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice.
Pentru informații suplimentare privind comportamentul corect în caz de inundații și alte situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma națională de pregătire pentru situații de urgență:
👉 www.fiipregatit.ro
În caz de pericol iminent, apelați numărul unic de urgență 112.
Citeste mai mult