Victimele deflagrației care a avut loc în garsoniera din Balș sunt un bărbat, în vârstă de 69 de ani și o femeie, în vârstă de 63 de ani. Bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și arsuri la membrele superioare și zona abdominală, iar femeia are arsuri la mâini și abdomen.
Cele două victime au fost transportate, conștiente, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.
„Persoanele cu arsuri sunt un bărbat, în vârstă de 69 de ani și o femeie, în vârstă de 63 de ani, au fost transportate la UPU Slatina, conștiente. Bărbatul prezenta traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și arsuri la membrele superioare și zona abdominală. Femeia prezenta arsuri la membrele superioare și abdomen”, a declarat purtătorul de cuvânt al inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, maiorul Alin Băsășteanu.
Explozia a avut loc joi dimineață într-o garsonieră din blocul G5 de pe strada Nicolae Bălceascu din Balș.
Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție, la fața locului fiind mobilizate șase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) și un post medical avansat pentru intervenții în situații de urgență.
Ulterior, dispozitivul a fost suplimentat cu o autospecială pentru victime multiple, 4 echipaje de la Serviciul de Ambulanță și un microbuz de intervenție.
Zeci de persoane au fost evacuate din imobil, iar pe lângă cele două victime cu arsuri alte trei persoane au suferit atacuri de panică.
Ulterior, Planul roșu de intervenție a fost ridicat, iar salvatorii încearcă să depisteze cauza care a dus la această nenorocire.
Articolul Cine sunt victimele exploziei care a avut loc în garsoniera din Balș și cât de gravă este starea lor/ FOTO+VIDEO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult