În accidentul care a avut loc marți dimineață pe Drumul Național 64, în afara localității Brâncoveni, au fost implicați un tânăr de 33 de ani și o femeie de 48 de ani, ambii din Slatina.
Potrivit unor surse locale, vinovată de producerea evenimentului rutier ar fi femeia, care a intrat într-o depășire fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de tânărul de 33 de ani.
„La data de 23 iulie 2024, în jurul orei 09:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, în afara comunei Brâncoveni, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
În urma evenimentului rutier, femeia a avut nevoie îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Femeia nu a putut fi testată la fața locului, urmând să îi fie prelevate mostre biologice de sânge la unitatea medicală.
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citeste mai mult