La Ministerul Economiei, USR a decis să îl propună pe Irineu Darău pentru că actualul ministru, Radu Miruță, ar urma să preia Ministerul Apărării. Darău, de profesie informatician, este senator de Brașov, la al doilea mandat, și deține o firmă în Franța.
Potrivit CV-ului public, Irineu Darău, în vârstă de 39 de ani, a absolvit Grupul Școlar de Chimie Industrială din Victoria, Brașov, la secțiunea Matematică-Informatică. În perioada 2001-2005 a studiat la Facultatea de Matematică și Informatică, la Universitatea din București, fiind licențiat în informatică.
Darău are și un master, pe care l-a urmat în perioada 2008-2010 la aceeași universitate, în „baze de date și tehnologii web”. Între anii 2006-2010 a lucrat ca programator în cadrul mai multor companii, precum la Lunatech (2006-2007), Essensys Software (2007-2009), Route 66 (2009-2010). Din 2011 a plecat în Franța, unde a lucrat până în 2015. În 2016, acesta și-a deschis propria firmă de consultanță în software și management, înregistrată în Nisa, Franța, conform digi24.ro.
În 2020, Irineu Darău a fost ales senator pe listele USR
În 2020, Irineu Darău a fost ales senator pe listele USR, iar în prezent este la al doilea mandat. Este președintele Comisiei pentru învățământ, știință și inovare și membru al Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat și Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat și a condus timp de doi ani filiala USR Brașov.
În 2021, Darău a candidat la șefia USR împotriva lui Dacian Cioloș și a lui Dan Barna, însă a obținut la alegerile interne doar 8,8% din voturi, clasându-se pe locul al treilea. În 2022 spunea că se gândește serios să candideze din nou, pe motiv că echipa Ghinea-Barna-Drulă condusese partidul „mai degrabă într-un mod autoritar și neincluziv.
Citește şi: Guvernul acordă sume importante pentru elevii care obțin nota maximă la Evaluarea Națională și BAC
Citeste mai mult