Primăria Timișoara investește peste 40 milioane de lei cu scopul înlocuirii a încă cinci kilometri de conducte mari de termoficare.
După ce, în anul 2024, a obținut o finanțare europeană nerambursabilă pentru înlocuirea a peste 13 kilometri de conducte de termoficare, Primăria Timișoara avansează cu următoarele etape ale proiectului. Loturile 2, 3 și 4, care cumulează 4,8 kilometri de rețea termică primară, vor fi reabilitate cu o investiție totală estimată la peste 40 de milioane de lei, din bugetul local.
„Aceste lucrări sunt parte a unui efort constant de investiții, unele cu fonduri europene, altele cu bani de la bugetul local. Ne concentrăm pe modernizarea rețelei de termoficare pentru a oferi timișorenilor un sistem mai eficient și mai curat. Înlocuim conductele mâncate de timp, care pierd căldură și generează costuri mari, cu unele noi care cresc performanța sistemului și reduc poluarea”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Proiectul „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană etapa III” se află în etapa de aprobare a studiului de fezabilitate de către Consiliul Local Timișoara.
„Investiția include înlocuirea conductelor vechi cu țevi preizolate, modernizarea căminelor termice, montarea de vane noi de secționare și racord, implementarea unui sistem de monitorizare a izolației și execuția unor lucrări de construcții conexe, precum cămine și puncte fixe. Investiția urmărește creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de termoficare prin înlocuirea conductelor vechi cu țevi preizolate, dotate cu sisteme moderne de detectare a avariilor. Acest tip de rețea reduce semnificativ pierderile de căldură, consumul de combustibil și emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind totodată la scăderea costurilor de întreținere, creșterea fiabilității și asigurarea unui confort termic mai bun pentru consumatori”, a informat Primăria Timișoara.
Citeste mai mult