Asistăm, de câteva săptămâni, la o adevărată vânătoare de angajați la stat, pe care Guvernul Bolojan îi vrea dați afară. Nu mai contează ce pun familiile lor pe masă, cu ce îi vor îmbrăca pe copii la toamnă, când începe școala, cu ce vor plăti creditele pentru apartament. Important e să fie trimiși acasă, pentru că statul nu mai are nevoie de ei. Până acum au fost buni, dar de acum, gata cu RISIPA. Vor sta acasă și vor încasa indemnizația de șomaj. Și cine sunt cei dați afară? Tot cei cu leafa mai mică: un portar, un șofer, o femeie de serviciu. Ăștia împiedică economia țării să le facă knock out pe celelalte din Europa. Ne-am prins.
ZiarMM vă prezintă, pe baza datelor statistice existente în prezent, mai multe categorii profesionale ce căpușează bugetul statului de ani buni, dar de ale căror privilegii nu se atinge nimeni.
Începem cu parlamentarii, care reprezintă una dintre cele mai costisitoare categorii de bugetari. Conform datelor oficiale, statul cheltuie lunar în medie peste 52.000 lei pentru un deputat și aproximativ 44.000 lei pentru un senator. Nu este vorba doar despre indemnizațiile propriu-zise, ci și despre sumele forfetare, diurne, cazare, transport și alte beneficii.
Cât plătește statul pentru un deputat
În luna mai 2024, Camera Deputaților a cheltuit în total peste 17,1 milioane lei pentru întreaga activitate parlamentară. Împărțit la cei 330 de deputați, rezultă o medie de 52.000 lei pe lună pentru fiecare.
Cheltuielile includ:
indemnizații nete – 3,6 milioane lei
diurne – aproape 690.000 lei
cazare – 1,2 milioane lei
transport – 835.000 lei
telefonie – 13.000 lei
cheltuieli birouri teritoriale – peste 11 milioane lei (salarii personal și servicii)
deplasări externe – 152.000 lei
Costurile unui senator
La Senat, pentru aceeași perioadă, totalul a fost de aproape 6 milioane lei. Media rezultată este de 44.000 lei pentru fiecare dintre cei 136 de senatori.
Structura cheltuielilor arată similar:
indemnizații nete – 1,5 milioane lei
diurne – 118.000 lei
cazare – 504.000 lei
transport – 137.000 lei
telefonie – 2.400 lei
birouri teritoriale – aproape 3,7 milioane lei
deplasări externe – 123.000 lei
Privilegii consistente pe lângă salariu
Pe lângă indemnizații și cheltuieli lunare, parlamentarii beneficiază de o serie de privilegii:
diurne pentru ședințe și pentru activitatea în teritoriu
decontarea chiriei sau cazarea la hotel în București (minimum 9.000 lei lunar)
transport gratuit cu CFR, o cursă aeriană dus-întors pe săptămână și decontarea carburantului
telefon de serviciu și abonament plătit
suma forfetară pentru birouri parlamentare – între 27.000 și 35.000 lei lunar
pensie specială de până la 4.000 lei, cumulată după mai multe mandate
compensație la final de mandat – echivalentul a trei salarii brute
imunitate parlamentară, pașapoarte diplomatice și concedii plătite
Un parlamentar, pe zi, face cât un amărăștean, lunar
În fiecare zi, un deputat sau un senator costă statul român, în medie, echivalentul unui salariu minim net. Adică atât cât câștigă într-o lună unul din ”îmbuibații” ăia pe care statul îi dă afară. Și ne mai mirăm că ăștia sunt cei care au girat ipocrizia lui Bolojan când și-a asumat-o în Parlament?
ZiarMM
Vezi de ce politicienii trebuie scoși din funcții, nu reciclați!
Articolul Cheltuieli monstru pentru politicieni: cât plătește statul pentru deputați și senatori, în timp ce Bolojan se bate în piept că reduce risipa publică apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult