La Dragomirești, în județul Dâmbovița, va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europă, a declarat marţi ministrul Economiei, Bogdan Ivan. Acesta a subliniat importanța unei astfel de investiții strategice, potrivit Agerpres.
”Cel mai important lucru al vizitei noastre e faptul că aici, la Dragomirești, va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO pentru întreaga Europa. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acum două săptămâni, în baza unui acord între statul român și guvernul american, am semnat, după foarte multe tratative tehnice și politice, un letter of request din partea României, care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiții foarte avantajoase pentru România din bani americani și aducerea tehnologiei SUA într-un parteneriat cu General Dynamics aici, în România, pentru a produce muniții de calibru 120 și 155 compatibile NATO, pentru armata României și pentru întreaga Uniune Europeană.
Asta înseamnă că tot ceea ce înseamnă muniție pentru tancul Abrams, tot ceea ce înseamnă muniție pentru K9 va fi produsă în România și va fi singura capacitate de producție la nivelul Uniunii Europene. E o investiție majoră, e o investiție strategică, care marchează solidificarea parteneriatului pe care le avem cu Statele Unite ale Americii și cu noua administrație”, a spus ministrul.
Interesul Guvernului este să investească în capacități de producție pe teritoriul României
Oficialul a punctat că interesul principal al Guvernului este să investească în capacități de producție pe teritoriul României pentru a asigura cât mai mult din tot lanțul valoric pe teritoriul țării noastre.
”E important să aducem tehnologii din alte state și acesta e unul dintre motivele pentru care suntem astăzi aici, dar e foarte important să avem parteneriate corecte care ne asigură nouă capacitatea ca, într-o situație de urgență, ca într-o situație în care anumite fluxuri de aprovizionare să fie sau întârziate sau să fie întrerupte cu totul, să putem să procurăm cât mai mult de pe teritoriul României.
Din acest punct de vedere, avem 5 proiecte importante pe acest an și anume, fabrica de pulberi, linia pentru 155, pentru 120, RDX și TNT la Făgăraș, plus drone la Carfil Brașov, licența la IAR Ghimbav pe care vrem să o primim de la Airbus pentru elicopterul H215 și toate aceste lucruri însumate arată că anul 2025 a avut o alocare bugetară din partea Ministerului Economiei în capacități de producție cu 300% mai mare decât cea din 2024, de 3 ori mai mult, într-o primă etapă. Doar aici, la Dragomirești, avem un proiect pe o linie de 155, de 30 de milioane de lei care trebuie implementat până la finalul anului”, a precizat Bogdan Ivan.
România are capacitățile, oamenii și tehnologia pentru a deveni un exportator net pe piața internațională
El a arătat importanța parteneriatelor de succes, punctând că România are capacitățile, oamenii și tehnologia pentru a deveni un exportator net pe piața internațională.
”Iar acolo unde avem parteneriate de succes, cum este cel al Centrului de Excelență în Muniție NATO din România, în parteneriat cu cei din SUA, vom continua să facem aceste parteneriate pentru că ne interesează să aducem în România cea mai nouă tehnologie existentă pe piață la nivel mondial, dar mai departe să fim în ipostaza în care să o și implementăm.
Iar dacă vorbim de K9, care va fi făcut nu departe de aici, dacă vorbim despre tancurile Abrams, dacă vorbim despre ceea ce se întâmplă pe tot lanțul de aprovizionare, pot să vă spun că România ușor-ușor, prin acest proiect strategic care se va dezvolta la Dragomirești, va putea să închidă o mare parte din tot ce înseamnă muniție calibru NATO pentru interesele proprii, dar mai ales pentru interesele vecinilor și nu mai suntem în paradigma în care producem doar pentru noi și așteptăm să vină un contract odată la câtva timp.
Nu, o gândim ca un business, o gândim ca o dezvoltare economică extrem de importantă pentru capacitatea noastră de producție și România, în această ipostază, are capacitățile, are oamenii, are tehnologia de a deveni un exportator net pe piața internațională”, a explicat acesta.
Citeşte şi: Acord în coaliţie pe o nouă rotativă guvernamentală. Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri
Citeste mai mult