Centralele de apartament ar putea fi interzise, cel mai probabil până în mijlocul anului
Ministrul interimar al Mediului a anunțat că ministerul pe care îl conduce pregătește un set de măsuri ce include, printre altele, și interdicția de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum. Potrivit ministrului, aceste locuințe noi vor putea avea centrală comună sau vor trebui să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor.
„Voi propune coaliţiei de guvernare în luna ianuarie, o reglementare nouă, adică o interdicţie de centrale individuale în blocurile noi nu este un capăt de ţară, chiar dacă foarte mulţi dintre noi în blocurile noi apar nişte situaţii trebuie imediată. Sunt deja oraşe unde se recomandă în primul rând conectarea la sistemul de distribuţie a energiei termice, după care varianta aceasta cu centrale la nivel de scară măcar sau, dacă nu, la nivel de bloc. Deci nu este o noutate. Bucureştiul este oraşul care doar aşa poate să trăiască”, spune la Digi24 Tanczos Barna.
„Dacă va fi proiect de lege, va trebui să treacă de Parlament. Dacă va fi ordonanţă de urgenţă, o să apară un pic mai devreme, dar, încă o dată, nu se va interveni peste cele care sunt deja autorizate şi sunt la locuinţele individuale nou construite. În locuinţa individuală n-ai altă variantă decât varianta centralei pe lemne sau pe gaz, electrică, individuale. Astăzi, România nu este pregătită să treacă pe sistem de încălzire pe energie electrică. Dar ar trebui să îşi propună. Sunt conştient de faptul că pentru acest lucru este nevoie de dezvoltare reţelelor, care necesită investiţii uriaşe şi timp de ordinul zecilor de ani”, adaugă ministrul Mediului.
Ministrul a spus că va vorbi cu asociațiile de orașe, comune și consilii județene pentru a găsi modalități de colaborare între acestea și Fondul de Mediu, pentru a-i încuraja pe proprietarii de mașini vechi să renunțe la ele. Barna a spus că s-a inspirat după modelul implementat anul trecut în Sfântu Gheorghe, unde proprietarii de „rable” au primit un bonus de 3.000 de lei pentru a le lua de pe spațiul public și de a le casa.
Tanczos Barna spune că sistemul ar urma să intre în vigoare din acest an, chiar înainte de jumătatea anului, și că AFM ar putea acoperi 1.500 de lei din acest bonus pentru fiecare mașină radiată, scrie romaniatv.net.
The post Centralele de apartament din blocurile noi ar putea fi interzise în acest an first appeared on Radio Unirea FM.
Sursa: www.radiounirea.ro