• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
03/07/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Celulă de criză la Ministerul Muncii după ce mai mulți pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi în soare, ore în şir, în fața DASPC Mehedinți

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
03/07/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi ore în şir în soare, în faţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi. Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin în care fuseseră internaţi a intrat în reabilitare şi pacienții urma să fie mutaţi la un ONG din Bihor. Reprezentanţii ONG-ului nu au aşteptat finalizarea întregii documentaţii – care a durat mai mult întrucât unii dintre pacienţi sunt de peste 20 de ani în sistem – şi i-au trimis înapoi la Mehedinţi. Joi a fost constituită o Celulă de criză la Ministerul Muncii şi ministrul a cerut verificări în judeţele Mehedinţi şi Bihor. Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a anunţat anchete pentru a stabili cum s-a ajuns ca pacienţii să fie trataţi inuman, scrie News.ro.

Potrivit Actual Mehedinţi, mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi în condiţii improprii, în plin soare, ore în şir, din cauza unor probleme birocratice.

Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin în care fuseseră internaţi a intrat în reabilitare şi 12 pacienţi urmau să fie mutaţi la un ONG din Bihor. Pentru cinci dintre ei documentele erau în ordine şi au fost preluaţi, restul nu aveau însă toate actele necesare, iar organizaţia din Bihor i-a trimis înapoi în Mehedinţi.

Controale în regim de urgenţă la AJPIS Mehedinţi şi AJPIS Bihor

„În calitate de ministru al Muncii îmi exprim revolta faţă de situaţia persoanelor cu dizabilităţi care au fost tratate inuman, în urma intrării în renovare a secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. Am creat o celulă de criză la nivelul Ministerului Muncii care monitorizează situatia şi este în contact permanent cu autorităţile naţionale şi judeţene”, a transmis, joi, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, într-o postare pe Facebook.

Acesta a precizat că a dispus ca AJPIS Mehedinţi şi AJPIS Bihor să efectueze controale în regim de urgenţă.

„Am cerut să se verifice dacă a existat consimţământul celor care deţin tutela persoanelor respective, ca acestea să fie transferate. Cele şapte persoane au fost duse iniţial la Spitalul de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. După evaluarea medicală au fost transferate la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Şimian. Mă voi interesa constant de starea de sănătate şi condiţiile în care sunt îngrijite”, a mai transmis ministrul.

CJ Mehedinți face anchetă la SJJU Drobeta Turnu Severin şi DGASPC Mehedinţi

La rândul său, preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a dispus formarea unei comisii în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi care să demareze o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi DGASPC Mehedinţi, pentru a stabili două aspecte care au dus la această situaţie regretabilă.

„Pe de o parte, este inuman ca persoane vulnerabile, aflate în grija unui furnizor de servicii sociale, să fie supuse unei asemenea traume şi să fie expuse unor riscuri grave pentru sănătatea şi siguranţa lor, aşa cum s-a întâmplat ieri. Consider acest gest absolut inacceptabil şi lipsit de empatie, iar comisia pe care am format-o va verifica aceste aspecte la nivelul DGASPC Mehedinţi. Vom analiza în detaliu modul în care s-a intervenit ieri pentru respectarea drepturilor acestor pacienţi având în vedere că se aflau exact în faţa instituţiei care se ocupă de protecţia persoanelor cu dizabilităţi”, a transmis preşedintele CJ Mehedinţi.

De asemenea, acesta vrea verificarea procedurilor prin care pacienţii care au fost externaţi din Secţia Neuropsihiatrie de la SJU Drobeta Turnu Severin, au fost transferaţi către ONG-ul din Bihor.

„Este adevărat că s-a găsit această soluţie întrucât secţia în care au fost internaţi până acum trebuia eliberată pentru că intră într-un proces de reabilitare/modernizare. Transferul a fost o măsură necesară pentru a asigura continuitatea îngrijirii acestor persoane în condiţii sigure şi decente”, a mai transmis edilul.

Reprezentantul ONG-ului din Bihor a transportat pacienții înapoi în judeţul Mehedinţi şi i-a lăsat la poarta instituţiei

Acesta explică faptul că pacienţii au fost transferaţi la un ONG din judeţul Bihor ca urmare a închiderii temporare a Secţiei de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, secţie care a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare finanţat din fonduri europene, în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Judeţean Mehedinţi.

”În data de 26 iunie, DGASPC Mehedinţi a primit solicitarea de transmitere a documentelor privind certificarea handicapului pentru cei 12 beneficiari preluaţi de ONG-ul respectiv. Pentru 5 dintre aceştia, documentele au fost transmise în timp util. Pentru ceilalţi 7, identificarea actelor a necesitat mai mult timp din cauza faptului că unele dintre aceste persoane se află în sistem de peste 20 de ani, iar documentele se aflau în arhive. Din păcate, în loc să se aştepte finalizarea acestor proceduri, reprezentantul ONG-ului a ales să îi transporte înapoi în judeţul Mehedinţi şi să îi lase la poarta instituţiei”, a mai transmis Georgescu.

Citește și: Craioveancă jefuită după ce a uita să închidă ușa cu cheia

Citeste mai mult

Articolul precedent

Top-dezbatere BZI LIVE specială alături de invitatul permanent Diana Șoșoacă, europarlamentar independent român și liderul S.O.S. România

Urmatorul articol

Rezultatele extragerilor Loto

Related Posts

Stiri Olt

Nikola Stevanovic, noul fundaş al Universităţii Craiova

03/07/2025
Stiri Olt

Craioveancă jefuită după ce a uita să închidă ușa cu cheia

03/07/2025
Stiri Olt

Patronul unui lanț românesc de magazine: Marea problemă este scumpirea energiei, pentru că nu știm unde se va opri

03/07/2025
Stiri Olt

Ministrul Sănătăţii: Există medici care au eliberat 100-200 de concedii medicale pe zi

03/07/2025
Stiri Olt

Fostul deputat Cristian Rizea, eliberat condiționat din închisoare

03/07/2025
Stiri Olt

Ediția a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu, în iulie, la Craiova

03/07/2025
Next Post

Rezultatele extragerilor Loto

Cele mai recente stiri

  • Un tribunal din România a fost executat silit. Are de plătit sume restante de 70.000 de euro 03/07/2025
  • Rezultatele extragerilor Loto 03/07/2025
  • Celulă de criză la Ministerul Muncii după ce mai mulți pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi în soare, ore în şir, în fața DASPC Mehedinți 03/07/2025
  • Top-dezbatere BZI LIVE specială alături de invitatul permanent Diana Șoșoacă, europarlamentar independent român și liderul S.O.S. România 03/07/2025
  • Vremea Livada, Satu Mare 03/07/2025
  • Cât pierd pensionarii prin plata CASS în funcție de valoarea pensiei 03/07/2025
  • Nikola Stevanovic, noul fundaş al Universităţii Craiova 03/07/2025
  • Doliu în lumea filmului! Actriță de 28 de ani, descoperită fără suflare în propria locuință 03/07/2025
  • Cât costă să-ți crești copilul în Ploiești 03/07/2025
  • Vremea Babasesti, Satu Mare 03/07/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24