Și în acest an, etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier” se desfășoară la Brașov, în perioada 17-19 iulie în Coresi Shopping Resort. La startul competiției sunt așteptați 95 de salvatori din 28 de județe.
Concursul „Cel mai puternic pompier” se desfășoară pe 3 categorii de vârstă, iar în cadrul acestuia, pompierii trebuie să-și demonstreze abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate, cu și fără aparat de respirat.
Festivitatea de deschidere va avea loc în data de 17 iulie, începând cu ora 9.00, apoi vor începe probele individuale, care se vor desfășura în intervalul orar 9.30 – 16.00. În data de 18 iulie, salvatorii se vor întrece în proba pe echipe, în intervalul orar 9.00 – 13.00, după terminarea probei fiind programată festivitatea de premiere.
Articolul Cel mai puternic pompier – etapa națională 2024 are loc la Brașov. 95 de concurenți, forță, curaj și îndemânare apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult