Caz cutremurător într-o comună din județul Tulcea. Un localnic a anunțat la Poliție că un copil de 3 ani a fost omorât în bătaie de mama lui și de partenerul acesteia. La descinderi, polițiștii au găsit trupul fără viață al băiețelului.
Ororile s-au petrecut într-un sat din comuna Mihai Bravu, județul Tulcea. Joi seara, mama băiețelului și partenerul ei l-ar fi bătut pe copil pentru că făcea dezordine în casă. Apoi l-au dus să-l culce, în camera alăturată. A fost găsit a doua zi fără viață de tatăl partenerului femeii. Tot el s-a dus apoi să cumpere lumânări și s-a întâlnit cu un vecin căruia i-a povestit ce s-a întâmplat. Așa au aflat și polițiștii.
Dumitru Străjeru, tatăl suspectului: „Râdeau, îl băteau, «fii cuminte», eu știu ce făceau. Și, când am ieșit pe ușă, dus am fost. Dimineața, când am intrat, l-am găsit mort. Eu i-am aprins o lumânare, tămâie.”
Și mai tulburător este faptul că autorii ar fi încercat să ascundă ce s-a întâmplat. Surse din cadrul anchetei spun că ar fi intenționat să îl îngroape în curtea casei pe copilul ucis, notează StirileProTV.
Florin Străjeru, suspect: „După ce i-a făcut baie prietena mea, l-a băgat în altă cameră. Și, când m-am întors dimineața… Joi seara l-am băgat acolo și vineri dimineața, când m-am trezit, era țeapăn.”
Polițiștii i-au reținut aseară pe mama copilului, partenerul ei și pe tatăl partenerului, care locuiește în aceeași casă cu ei.
Citește și: O persoană și-a pierdut viața într-un incendiu devastator! Ce s-a întâmplat
Citeste mai mult