De-a lungul anului 2025, cele mai mari companii din Silicon Valley s-au angajat într-o adevărată „frenezie a recrutării”, cheltuind sute de milioane, uneori chiar peste un miliard de dolari, pentru a atrage cei mai buni experți în inteligență artificială de la firmele rivale. Rezultatul este că angajații din companiile care dezvoltă AI, tehnologia despre care șefii lor insistă că va automatiza, într-o zi, toate locurile de muncă, câștigă sume de-a dreptul uimitoare.
Potrivit unei investigații recente a Wall Street Journal, citată de Futurism, angajații OpenAI sunt, în medie, cei mai bine plătiți lucrători dintr-un startup din istoria recentă. În 2025, documentele financiare arată că cei aproximativ 4.000 de angajați OpenAI au primit compensații sub formă de acțiuni în valoare medie de 1,5 milioane de dolari per persoană. Este vorba despre poziții tehnice și operaționale, precum manageri, ingineri sau cercetători.
În contextul în care OpenAI se pregătește pentru o listare la bursă (IPO) în 2026, Wall Street Journal a comparat cheltuielile salariale din 2025 cu cele ale altor 18 companii în anul premergător listării lor. Concluzia: diferențele sunt uriașe.
Compania-mamă a Google, Alphabet, s-a clasat pe locul al doilea. OpenAI își plătește angajații de aproximativ șapte ori mai mult decât o făcea Alphabet în 2003. Per total, OpenAI oferă remunerații de 34 de ori mai mari decât media companiilor tech similare, în anul de dinaintea unui IPO.
Informațiile apar într-un moment în care alți giganți din tehnologie se confruntă cu dificultăți în menținerea unor echipe de AI de top. Un exemplu este Meta, unde CEO-ul Mark Zuckerberg ar fi ajuns în conflict cu noul său director AI, tânărul considerat geniu, Alex Wang. În luna iunie, Zuckerberg a plătit 14 miliarde de dolari pentru a cumpăra startup-ul Scale AI și a-l aduce pe Wang, în vârstă de 28 de ani, în fruntea diviziei de inteligență artificială a Meta. La câteva luni după anunț, cercetătorul-șef AI al companiei, Yann LeCun, a decis să părăsească Meta și să-și lanseze propriul startup, pe fondul tensiunilor dintre cei doi.
Citește și: Un parior a mizat pe arestarea lui Maduro, iar acum este suspectat! Suma uriașă câștigată