Statele Unite au avertizat cetăţenii americani să nu călătorească în Rusia, iar John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, a subliniat vineri că aceste recomandări se aplică chiar şi jurnaliştilor care lucrează în această ţară, după ce reporterul Evan Gershkovich de la The Wall Street Journal a fost arestat pentru două luni, joi, sub acuzaţia de spionaj, relatează CNN, potrivit news.ro.Oficialii americani au descris …
Citeste mai mult