https://www.observatorulbuzoian.ro/feed/Au trecut ani de când nu scriu despre Gloria fotbalului buzoian. Sunt un copil de Micro 14, care intra la meciuri printr-o gaură de sub peluza dinspre „Metalul”, de ziceai că-s șobolan. (Bine, fața am păstrat-o, chiar și multe dintre obiceiuri, ca să dau satisfacție celor ce vor posta imediat după mine despre „isprăvile mele” din tinerețe.)
Ca orice tentativă de ziarist (including me) și eu pot fi influențat ori influențabil. Depinde de anturaj, de unghiul din care ți se prezintă lucruri, de interesele de grup, de puterea de cumpărare a fiecărui individ, eheee…e multe de spus. Și o să scriu inclusiv în sistemul antigramatical, pentru că am destui urmăritori care au făcut școala la privat cu femeia de serviciu. Deci e foarte posibil să mai fi văzut/citit pe undeva anumite chestii de încerc acum să le pun pe hârtie, dar nu fraze gata preparate, reîncălzite și returnate pentru încasarea celor 50 de bani cât e garanția la tonomat. Eu măcar am pretenția că pot scrie fără dictare și pot dezvolta cinci rânduri într-un eseu de 2-300 de cuvinte.
Ca o ultimă idee să vă reamintesc faptul că nu sunt înmatriculat nicăieri. Adică nici politic, nici cu vreun contract de muncă care să mă blocheze cu anumite clauze de confidențialitate. Pot spune ce vreau, chiar cu riscul de a fi linșat mediatic de măcar doi (deși eu zic că-s chiar patru) dintre așa-zișii câini de pază ai eventualilor vizați de pseudo-editorialele mele. Am stat cuminte toată campania electorală, în sensul că am evitat să aduc în fața camerei de filmat oameni care candidau ori susțineau evident pe cineva. Din punctul meu de vedere poate veni la conducerea orașului/țării inclusiv Partidul Piraților din Bambugistan, cât timp văd că vor fi preocupați să ne meargă bine tuturor. Și nu doar lor. Deci nu mă irită nicio culoare politică atât de tare încât să-mi ia ochii, că oricum sunt chior, nu? Și surd.
Gata cu filozofia, că vreau să încep sezonul de vară înainte de Drăgaică! O să pun pe puncte ceea ce n-am putut întreba la conferința de presă de la Gloria de vineri.
Ziceam că sunt surd (fără caterincă!) și am ascultat din nou declarația lui Cristi Bălașa, noul președinte executiv al clubului de fotbal. Omul ăsta, apărut în Crâng de nicăieri, pentru că eu nijnu știu dacă Chiajna e un oraș sau vreo expresie într-o limbă ancestrală, și-a trasat ca obiectiv propriu „să devină cel mai bun președinte de club din România”. Pare glumă, dar e serioasă. Nu știu de unde s-o prind și când să-i dau drumul, zău! Cei de la Buzău, angajatorii săi, știau asta? Adică, dacă o știau, au trecut-o și în contractul de muncă? La obligații sau la target? Că e anumite diferențe, nu-i doar din gură, fraierii stă în sală, sunetul e vai de el, nimeni nu se prinde și gușterii pleacă spre redacții fără să ceară explicații explicite.
Andrei Prepeliță nu a vorbit mai mult de trei minute pentru că numele celor din lista sa de dorințe încă nu erau „verzi”. La fel și despre directorul sportiv, doar evaziv, nimic concret. Eu îl și vedeam acolo pe Rică Neaga, deși știam că e impresarul câtorva dintre jucătorii (încă) sub contract cu clubul. Deci greu de aflat ceva de la antrenorul Buzăului. Practic, imposibil.
Pentru că ni s-a spus despre caietul de sarcini pentru care se va da OK-ul stadionului în vederea găzduiri meciurilor din următorul sezon de Superligă, n-am mai adus vorba de jegul de două degete de pe scaune, de (lipsa) wc-urilor, de apa potabilă de la cele 6-8 țâșnitori din stadion la care să se adape miile de cetățeni cu gâturile uscate. Locurile de parcare deja par numărate ca-n „O scrisoare pierdută”, se moare copi mei! Doo-n stânga, doo-n dreapta, 50 la VIP, 250 toate, poate doar profa mea, adică femeia de serviciu, să le calculeze calumea, că io… Deci nu am întrebat, repet, pentru că mai sunt 5-6 săptămâni până la startul sezonului și sper că se pot aduce îmbunătățiri. Deși vor fi doar cârpeli, stadionul e o ruină funcțională.
Am făcut o singură remarcă la un moment dat atunci când se vorbea de la masa oficială despre faptul că Andrei Prepeliță ori Cristian Ceaușel nu au fost/sunt iubiți de public. Și am venit cu numele unora care, oricâte ploi vor uda orașul în următoarele secole, vor fi beneficiarii unor bilete în alb de iubire, adică Ion Viorel, George Timiș, Cornel Negoescu, Costică Stan. Puteam continua cu încă vreo zece la fel, dar ideea a fost înțeleasă imediat, iar meritul D-lui Ceaușel este că se adaptează rapid, învață câte ceva în fiecare zi și acum vin cu punctul al 5-lea, probabil și ultimul.
Deci despre promisiunile ce vor trebui onorate și despre câștigarea respectului celor din fenomen. Sunt jucători, cluburi partenere, impresari, oameni care ajută (cu sau fără vreun interes financiar) la bunul mers al lucrurilor, oameni politici locali și chiar ziariști, cu toții așteptând să se vadă, cumva, băgați în seamă. Eu vreau să folosesc termenul de „mângâiat pe creștet”, că râzgâiatul sau răsfățul s-ar putea să conducă la anomalii. Dar dacă oamenilor care te-au ajutat să atingi un obiectiv nu le răspunzi cu recompense ori premii așa cum scrie în contracte (dar nu alea cu dublu sens, „a la gigi”, cum se încearcă mai nou!), s-ar putea să vă treziți, oameni de la Gloria, căci despre voi este vorba, într-un ciclon al minciunilor, înșelăciunii, pariurilor, pagubelor financiare sau de imagine, de n-o să le mai dregeți cu niciun fel de acritură de stins greața! Eu vă tot spun de ceva ani că în fenomen se trag niște sfori aducătoare de bani c@c@l@u, dar voi credeți că aberez. Sau că nu am probe. Eheeee, le am, dar ponturile primite mi-au adus și mie profituri, de cele mai multe ori! Că am fost și aruncat pe piste false, de două ori, și am văzut „roșu” pe bilete, e la fel de adevărat, dar, în general, ceea ce mi s-a susurat în urechea aia bună, s-a dovedit a fi real. Realizabil și realizat de băieții noștri de Divizia B, la ora aia. Ce rachete se vor detona acum, în Superliga de pariuri, mi-e și frică să prevăd! Rachete care vor dinamita Gloria pe bune dacă nu vă țineți cuvântul dat și jucătorii aproape!
P.S. Apropo de jucători; toată lumea plecase în vacanță, iar lui Akhmatov nu-i cumpărase nimeni din club biletul de avion pentru Franța. Iar ieri, când a revenit în România (tot pe bani lui, of course) pentru reînceperea pregătirilor, s-a trezit pe „Otopeni” că nu îl așteaptă nicio mașină trimisă de club pentru a-l aduce la Buzău! Din astfel de gesturi mici la prima vedere, dar mari în sistemele de valori ale jucătorilor de fotbal, pleacă ceea ce voiam eu să punctez la capitolul „respect”. De aia cu picioarele pe masă în fața impresarului mi-e și scârbă să scriu…
Foto și text: Aurelian Trifan & Vali MocanuThe post Când stadionul din Crâng îmi provoacă vertijuri first appeared on Observatorul Buzoian.
Citeste mai mult