De anul acesta, România are un nou președinte, al cincilea de după 1989. Deși pare cea mai puternică funcție în stat, rolul președintelui este reglementat strict de Constituție. Rolul acesta presupune un echilibru între ce poate să facă, ce trebuie să facă și ce nu are voie să facă.
În cei peste 30 de ani de democrație, președinții României au fost Ion Iliescu (ales pentru trei mandate, în 1990, 1992 și 2000), Emil Constantinescu (1996, un mandat de patru ani), Traian Băsescu (ales în 2004 și 2009, pentru patru, respectiv cinci ani) și Klaus Iohannis (ales în 2014 și 2019, pentru două mandate de cinci ani).
Președintele României are un mandat de cinci ani, după modificarea Constituției în 2003. Constituția îi consacră atribuții clare, în special în domeniul politicii externe și al apărării naționale. Șeful statului desemnează prim-ministrul, numește și revocă membri ai Guvernului, la propunerea premierului, se poate adresa Parlamentului și are dreptul să participe la ședințele Guvernului.
De asemenea, președintele:
poate cere organizarea unui referendum pe teme de interes național;
poate dizolva Parlamentul în anumite condiții;
are dreptul să conteste legi la Curtea Constituțională;
poate respinge o dată o lege, înainte de promulgare;
încheie tratate internaționale, acreditează diplomați și decide asupra rangului misiunilor diplomatice;
este comandantul suprem al forțelor armate;
poate declara starea de urgență sau de asediu;
poate acorda grațieri individuale, decorații și numiri în funcții publice.
Toate aceste atribuții sunt, însă, însoțite de responsabilitatea de a acționa transparent. Deciziile președintelui trebuie explicate public, mai ales atunci când vizează blocaje sau refuzuri, pentru a nu părea arbitrare.
Mandatul președintelui cere echilibru. Deși are un set clar de atribuții, majoritatea deciziilor sale depind de o colaborare cu alte instituții sau puteri ale statului. Președintele nu are putere absolută, nu conduce singur, într-un sistem constituțional gândit astfel încât puterea să fie împărțită, nu concentrată în mâinile unui singur om.
Ce nu poate face președintele. Limitele funcției
Deși are rol de reprezentare și poate influența anumite direcții, președintele nu poate legifera, nu poate propune singur legi și nu se ocupă direct de economie sau de politicile publice interne. În plus, chiar dacă se bucură de imunitate în timpul mandatului, poate fi tras la răspundere pentru fapte grave, precum înaltă trădare. În acest caz, e nevoie de o procedură specială, aprobată de Parlament.
Imunitatea prezidențială nu este un privilegiu, au explicat, de-a lungul timpului, judecătorii CCR, ci un mecanism de protecție al instituției. Aceasta apără funcția de eventuale abuzuri și presiuni, pentru ca președintele să-și poată îndeplini mandatul cu independență și responsabilitate, după cum au subliniat, în timp, deciziile Curții Constituționale.
Toate prevederile despre funcția prezidențială sunt detaliate într-un capitol dedicat din Constituția României, care cuprinde articolele 80-101.
Citeste mai mult