Caroline, Olle și Lea sunt trei tineri, meșteșugari în lemn și nu numai, care călătoresc prin Europa în drumul lor spre perfecționarea meseriei, dar și spre maturizare. Ei sunt „calfe călătoare“ și au ajuns astăzi la Bistrița unde au fost primiți de către preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Andreas Hartig.
Acesta i-a prezentat pe cei trei și a vorbit despre călătoria lor, dar și despre tradiția calfelor și simbolurile care le reprezintă.
„Această pribegie, trebuie să o facă timp de trei ani și o zi“
„Un lucru foarte interesant este că ei, această pribegie, trebuie să o facă timp de trei ani și o zi, minimum. În toată perioada asta, ei nu au voie să se apropie mai mult de 50 de kilometri față de casa lor. Sunt de trei săptămâni în România, au participat la un șantier în Sibiu unde au recondiționat, restaurat o șarpantă, un pod al unei case vechi. După acest șantier, au vrut să cunoască puțin România mai mult și ei nu au un traseu stabilit, ci în fiecare zi deschid harta și se uită până unde ar putea ajunge astăzi. Astfel, aseară la ora 9.00, m-am trezit și eu cu ei în fața parohiei noastre și m-au abordat… dacă pot dormi o noapte aici, undeva pe la noi. Știau de existența noastră. Nu au pretenții mari, sunt mulțumiți cu un acoperiș deasupra capului, în rest, au totul la ei, chiar și saci de dormit, astfel că ne-am descurcat de minune în Casa Parohială. De aici ei pleacă la Vatra Dornei și din Vatra Dornei vor să vadă și Cimitirul Vesel , mai ales că sunt crucile respective, tot așa făcute de tâmplari, interesante pentru ei. După care pleacă mai departe spre Slovacia. În spațiul germanic, ei nu au voie că cheltuie bani pe trasport și pe cazare. Astfel că ei stau la marginea străzii și fac autostopul în speranța că cineva îi ia, iar acolo unde ajung se uită, se orientează, întâlnesc oameni și reușesc, de cele mai multe ori, să găsească cazare. Poporul român e foarte ospitalier, nu au avut probleme“, a povestit Andreas Hartig.
Urechea este perforată cu cuiul și ciocanul. În momentul acela ei promit că vor respecta toate regulile pe care le au calfele
Acesta a explicat și care sunt elemnetele specifice de pe costumele lor și ce prezintă fiecare detaliu.
„Tradiția este, ca și calfă călătoare, să porți acest costum care își are originile tot în Evul Mediu, un pic transformat, adaptat la zilele noastre. Ei lucrează în costumele acestea și sunt elemente prin care sunt recunoscuți în societate ca și calfe călătoare. Culorile au iarăși o semnificație. De exemplu, vesta neagră este semnul distnctiv pentru meșteșugari în prelucraea lemnului. Toți cei care lucrează cu lemn au acest costum. Caro, spre exemplu, are altă culoare. Ea, care se ocupă de elementele decorative de pe fațade, poate să poarte alb, bej sau gri. Exact ca și pietrarii și zidarii. Au aceleași culori. Mai este albastru pentru fierari. La vestă sunt 8 nasturi care au o semnificație, asta înseamnă că ei trebuie să lucreze 8 ore pe zi. Cei șase naturi la jachetă în înseamnă șase zile pe săptămâmă și cei trei nasturi pe dreapta și stânga înseamnă trei ani de pribegie. Și în cadrul calfelor mai sunt grupuri sau asociații, el are mai mulți nasturi pentru că face parte dintr-o anumită grupă a calfelor.
Au cercei în ureche… urechea este perforată cu cuiul și ciocanul, în momentul acela ei promit că în cei trei ani de pribegie vor respecta toate regulile pe care le au calfele călătoare. Legenda spune că toiagul vine la calfă însoțind-o în călătorie“, a mai explicat preotul Andreas Hartig.
Origine și tradiție
„Calfele călătoare” sunt tineri meșteșugari (ucenici sau lucrători învățați într-o meserie), care, după ce terminau perioada de ucenicie, porneau într-o călătorie prin diverse regiuni sau chiar țări pentru a lucra alături de meșteri diferiți și a-și perfecționa priceperea.
Obiceiul vine din Evul Mediu, în special din spațiul german (denumit Wanderschaft sau Walz).Calfele călătoreau cu traista în spate și, de obicei, purtau un costum specific (pălărie neagră, haină cu nasturi mari, baston de drum).
Regulile tradiționale prevedeau ca tânărul să stea departe de casă câțiva ani (adesea 3) și să nu se apropie la mai puțin de o anumită distanță de satul natal.
Scopul călătoriei este învățarea de noi tehnici și secrete ale meșteșugului, dobândirea de experiență și maturizare prin drum și muncă, împărtășirea culturii și tradițiilor între comunități.
Calfele călătoare azi
Tradiția încă există, mai ales în Germania, Austria și Elveția, dar și în alte locuri. Astfel, mai poți vedea calfe călătoare și azi pe drumuri sau în orașe, îmbrăcați în hainele lor specifice, lucrând ca dulgheri, zidari, fierari, tâmplari etc.
Simboluri și semne distinctive
Costumul tradițional – de obicei negru sau maro, cu:
pălărie largă (semn al libertății pe drum),
vestă și haină cu nasturi mari metalici,
pantaloni evazați (stil „clopot”),
baston de drum (Stenz),
geantă de piele sau traistă numită Charlottenburger.
echerul și compasul – simboluri ale preciziei și ale meseriei (în special la dulgheri și zidari).
inelul de ureche – la unele bresle, simboliza că este încă în „drum” și nu s-a întors acasă.
Jurământ de drum: înainte să plece, depuneau un jurământ de cinste și muncă, în fața breslei.
Interdicția banilor mulți: nu aveau voie să poarte sume mari, tocmai pentru a învăța să se descurce prin muncă.
Ajutor între calfe: când ajungeau într-un oraș nou, căutau casa calfelor sau hanul meșteșugarilor, unde erau primiți, găzduiți și ajutați să găsească lucru.
Salutul calfelor: aveau formule speciale de salut și recunoaștere între ei (asemănător unor frați de breaslă).
Scopul profund al călătoriei
Scopul călătotiei era doar perfecționarea meseriei, ci și o formă de maturizare: să cunoști lumea, să te adaptezi, să înveți alte culturi și să revii acasă nu doar cu tehnici noi, ci și cu o experiență de viață bogată.The post Calfele călătoare, în popas la Bistrița. Trei tineri meșteșugari, primiți de preotul paroh al Bisericii Evanghelice first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult