Pasionații de cactuși, plante suculente și bonsai își dau întâlnire, între 30 mai și 1 iunie, în spațiul Indecis artist run găzduit de Bastionul Maria Theresia din Timișoara, la evenimentul „Cactuși și bonsai – expoziție & târg”.
Evenimentul este organizat de colecționari din Timișoara, Arad și împrejurimi, care vor aduce în fața publicului zeci de specii de plante spectaculoase, îngrijite cu migală.
Pe lângă expoziția propriu-zisă – „Apariții dintr-un sol comun”, vizitatorii vor putea asista la demonstrații live, prezentări educative, iar pe copii îi așteaptă mai multe ateliere. Pe toată durata expoziției, participanții sunt invitați să voteze „planta preferată a publicului”.
Program
Vineri, 30 mai
ora 12.00 – 17.00 – Deschidere oficială & vizitarea expoziției „Apariții dintr-un sol comun”
Sâmbătă, 31 mai
ora 12.00 – Totul despre cactuși; prezentare generală + demonstrație de altoire (cu Lévai Melchior) + demonstrație de polenizare (cu Bogdan Colarescu)
ora 16.00 – Totul despre bonsai; prezentare generală + demonstrație de tundere bonsai (cu Ovidiu Pădurariu & Alex Păun)
Duminică, 1 iunie
12.00 – 13.00 – Atelier pentru copii: plantare de suculente – activitate în cadrul căreia cei mici vor învăța să identifice plantele, vor planta Sempervivum în mici ghivece și își vor eticheta planta cu denumirea ei. La final, fiecare copil va pleca acasă cu propria suculentă.
Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Irina Olariu, Melchior Lévai și Ovidiu Pădurariu, în parteneriat cu Indecis artist run, cu sprijinul Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului #spatiipentrucomunitate.
Citeste mai mult