Curtea de Apel București a respins suspendarea decretului de numire a lui Dacian Dragoș în funcția de judecător constituțional. Asta înseamnă că Dacian Dragoș rămâne judecător constituțional cel puțin până la judecarea cererii de anulare a decretului prezidențial.
CAB a admis cererea de sesizare a CCR și cerut Curții Constituționale să clarifice sintagma „activitate juridică sau în învățământul juridic superior”. Curtea de respins de asemenea excepția inadmisibilității cererii invocată de Silvia Uscov ca fiind nefondată.
Mâine, într-un proces paralel, se așteaptă sentința într-un alt dosar
Mâine, într-un proces paralel, se așteaptă sentința într-un alt dosar, prin care aceeași avocată AUR a cerut suspendarea a doi judecători ai Curții Constituționale: același Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. În acest proces, judecător este Olimpiea Crețeanu.
Decizia a fost luată de judecătoarea Georgeana Viorel, şefa Secţiei a IX-a Contencios, care a participat la celebra conferinţă de presă din 11 decembrie 2025, pe tema dezvăluirilor din reportajul Recorder, poziţionându-se în prima linie alături de conducerea CAB, potrivit Agerpres.
Avocata AUR Silvia Uscov a solicitat anularea decretului semnat de preşedintele Nicuşor Dan
În acest proces, avocata AUR Silvia Uscov a solicitat anularea decretului semnat de preşedintele Nicuşor Dan, prin care Dacian Cosmin Dragoş a fost numit în funcţia de judecător la CCR. De asemenea, în subsidiar, avocata a solicitat suspendarea efectelor decretului de numire, până la judecarea pe fond a cererii de anulare.
Principalul argument al avocatei este că Dacian Dragoş nu are vechimea minimă de 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Astfel, Silvia Uscov susţine că vechimea necesară pentru a fi numit la CCR trebuie să fie realizată în activitatea practică juridică (avocat, consilier juridic, judecător, procuror) sau în cea universitară, dar exclusiv cu profil juridic, însă Dacian Cosmin Dragoş a activat ca profesor universitar la Facultate de drept doar aproximativ 3 ani şi 4 luni (perioada octombrie 1998 – februarie 2002), iar restul carierei sale s-a desfăşurat la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative de la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, care, deşi predă materia de Drept, nu constituie învăţământ juridic superior în sensul constituţional şi legal al acestei noţiuni.
Există dovezi care atestă faptul că Dacian Cosmin Dragoş a predat exclusiv discipline cu caracter juridic
De cealaltă parte, reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au explicat că la dosar există dovezi care atestă faptul că Dacian Cosmin Dragoş a predat exclusiv discipline cu caracter juridic, norma sa didactică fiind compusă din următoarele discipline: Drept administrativ, Uniune Europeană, Dreptul achiziţiilor publice şi Dreptul muncii.
De asemenea, el a lucrat în activităţi conexe ca expert ştiinţific, cercetător ştiinţific şi consilier, fiind unul dintre experţii angajaţi de statul român într-un litigiu internaţional.
De menţionat că Dacian Cosmin Dragoş face parte din tabăra de la CCR care susţine proiectul Guvernului de reformă a pensiilor speciale, tabără care are însă o majoritate fragilă de 5 la 4.
Citeşte şi: Salariile ASF, tăiate cu 30%. Curtea de Apel a respins cererea de suspendare a hotărârii
Citeste mai mult