Bulgaria se numără „printre cei mai puternici și activi susținători ai integrării europene a Ucrainei”, a declarat marţi premierul bulgar Rosen Zhelyazkov, în cadrul unei videoconferințe cu șefa guvernului ucrainean, Iulia Sviridenko.
Sviridenko a spus că Ucraina a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru lansarea negocierilor și este pregătită să deschidă primele trei clustere: „Fundamente”, „Piața Internă” și „Relații Externe”, potrivit Interfax-Ukraine, potrivit observatornews.ro.
Oficialul a spus că țara sa este pregătită să împărtășească „experiența valoroasă” acumulată în procesul de integrare, prin care a confirmat susținerea Bulgariei pentru deschiderea primului cluster de negociere.
UE va avea posibilitatea să decidă asupra deschiderii primului cluster
„Deja la începutul lunii septembrie, Uniunea Europeană va avea posibilitatea să decidă asupra deschiderii primului cluster. Subliniem, de asemenea, că Ucraina și Moldova trebuie să avanseze împreună și apreciem faptul că Bulgaria împărtășește această poziție”, a transmis premierul ucrainean pe rețelele sociale.
În plus, premierul bulgar a întărit mesajul de sprijin pentru Ucraina în fața agresiunii ruse și a menționat că țara sa este „pregătită să se implice în eforturile de reconstrucție de după război”.
Potrivit părții bulgare, „negocierile trebuie să se bazeze pe principiile justiției, suveranității și garanțiilor de securitate, pentru ca pacea să fie o bază de stabilitate și prosperitate pe termen lung”.
Cei doi oficiali s-au pus de acord și asupra unor aspecte care privesc securitatea energetică regională și conectivitatea în domeniul transporturilor, teme de interes direct și pentru Republica Moldova.
Citeşte şi: MAE, atenționare de călătorie pentru Serbia
Citeste mai mult