Buletinele electronice, inutile fără adeverinţa de domiciliu în buzunar
Noua carte electronică de identitate (CEI), adică numitul ”buletin cu cip”, le dă mari bătăi de cap posesorilor. Lipsa adresei de domiciliu de pe noile acte de identitate îi face pe oameni să piardă timp şi să-şi facă mai mulţi nervi în faţa ghişeelor instituţiilor. Acestea, fie că sunt de stat sau private, nu au aparatura necesară citirii acestora. Cetățenii care au carte de identitate electronică trebuie să umble cu adeverinţa de domiciliu în buzunar ca să dovedească unde locuiesc.
După ce s-au bucurat că au buletin cu cip, posesorii s-au trezit în faţa unei reale probleme. Companiile private, dar şi instituţiile de stat nu pot citi toate datele în format electronic, cum ar fi, spre exemplu, adresa. Aceasta nu este tipărită pe noul buletin. Prin urmare, cei care deţin o astfel de carte de identitate, trebuie să facă dovada domiciliului așa că trebuie să se adresese la Evidenţa Populaţiei şi să solicite o adeverinţă de domiciliu. Aceasta nu este eliberată pe loc ci în tremen de câteva zile. O altă variantă ar fi ca solicitarea pentru adeverinţa de domiciliu să se facă online pe portalul Ministerului Afacerilor Interne, accesând linkul https://hub.mai.gov.ro/site/. Dar nici în acest caz termenul nu este unul scurt.
Și…atenție.. fie că obții actul de la Primărie, fie online, o astfel de adeverinţă este valabilă doar 30 de zile.
Articolul Buletinele electronice, inutile fără adeverinţa de domiciliu în buzunar apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult