l Povestea spune că bradul cel maiestos și mereu verde ales de Maica Domnului să fie Pomul de Crăciun, se bucură de aceste daruri, pentru că a fost copacul care i-a apărat viața pruncului Iisus
l Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510
l În România, primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern
Bradul de Crăciun înseamnă speranță și bucurie. Este copacul ales, falnic și mereu verde, frumos, drept, plin de mireasmă plăcută. Spun legendele că bradul cel maiestos, cu coroana avântată spre cer, se bucură de toate aceste daruri unice, pentru că el a fost copacul care i-a dăruit protecție pruncului Iisus. Și alte legende, dintre care una născută pe meleagurile noastre, vorbește despre bradul cel falnic care i-a protejat pe Iisus și Sf. Petru.
Pruncul Iisus, sub ramurile ,,Pomului de Crăciun”
Se spune că atunci când S-a născut Pruncul Iisus, îngerii au venit în jurul său. Au mai venit şi păstorii care se aflau în apropiere. Dar drumul cel mai anevoios l-au făcut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se închina Împăratului lumii. Aceştia erau foarte învăţaţi şi ştiau că Mântuitorul Se va naşte, aşa că au pornit la drum, călăuziţi de steaua sfântă ce le lumina calea şi le arăta drumul pe care să-l urmeze. Şi bineînţeles că nu puteau să se închine Fiului lui Dumnezeu fără un dar, care să arate dragostea şi bucuria lor. Aşa se face că au luat cu ei aur, smirnă şi tămâie, dar ajungând aproape de Bethleem, oraşul unde S-a născut Mântuitorul, au vrut să pună alături de darurile lor şi o floare sau măcar o creangă de copac înverzit, fiindcă nu doar oamenii, ci întreaga natură se bucura de venirea lui Iisus. Dar, căutând ei încoace şi încolo, nu au găsit niciun copac înverzit, căci era iarnă şi atunci pomii îşi pierd veşmântul lor de frunze şi flori. Însă, pe vârful unui deal au văzut un brăduţ. Bucuroşi l-au luat cu ei şi atunci când au ajuns lângă Maica Domnului şi Pruncul Iisus au aşezat bradul alături şi au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit şi Pomul de Crăciun.
„Cât vei trăi, bradule, să nu te veştejeşti niciodată! Să fii verde mereu şi iubit de toţi copiii”, i-a hărăzit Maica Domnului copacului care a salvat viața pruncului Iisus
„Să fii verde mereu şi iubit de toţi copiii”
În amintirea minunatei veniri pe lume a Mântuitorului s-a păstrat obiceiul ca în timpul sărbătorilor de iarnă să avem în casă un brad pe crengile căruia să aşezăm globuri colorate, beteală strălucitoare, fructe şi lumânărele. Iar sub brad, copiii cuminţi găsesc darurile mult aşteptate. Prin prezenţa sa în fiecare casă, mirosind a cetină, bradul este simbolul bucuriei şi al speranţei, căci rămâne veşnic verde, aducându-ne în suflete bucurie şi lumină. Asta ne amintește de o altă legendă. Care spune că după ce a venit pe lumeș pruncul Iisus Hristos era în mare pericol. În acele vremuri, pe acele meleaguri era împărat Irod, un om crud care, se temea de nașterea lui Mesia. Știa că nașterea lui Iisus înseamnă sfârșitul lui. Dar, diabolic și hulpav, credea că dacă Pruncul va muri, așa cum murise de mâna sa și proorocul Ioan, el va învinge destinul care i se harăzise. Așa că, auzind că s-a născut Mesia, Împăratul Irod le-a poruncit fără milă oamenilor săi să fie ucişi toţi copiii de la doi ani în jos din toată împărăția lui. Auzind acestea, maica lui Iisus s-a înspăimântat şi şi-a luat fiul în braţe şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a părăsit Bethleemul. Pe drum, Fecioara Maria a auzit tropote de cai care veneau în urma ei. Zărind un stejar, ea l-a rugat să-şi coboare crengile şi s-o apere de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se făcu frică şi o refuză pe Fecioara Maria. Însă, ea fu chemată atunci de un brad mic care pe dată o înfăşură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreţii se îndepărtară, Fecioara mulţumi bradului pentru fapta sa şi îi spuse: „Cât vei trăi, bradule, să nu te veştejeşti niciodată! Să fii verde mereu şi iubit de toţi copiii. Iar stejarului îi spuse că toată viaţa lui o să tremure, fie iarnă, fie vară“. Aşa se explică faptul că iarna, de Crăciun, bradul mirosind a cetină ajunge în casele oamenilor, fiind iubit de toţi, mai ales de copii.
Brăduţul, Pomul Vieţii, și răsplata pădurarului
Una dintre legende este legată de sfântul Bonifaciu, călugărul anglican care a rânduit biserica creştină în Franţa şi Germania. Într-o bună zi, el a dat peste un grup de păgâni adunaţi în jurul unui stejar falnic, pregătindu-se să aducă drept jertfă un copil zeului Thor. Pentru a salva viaţa copilului, Bonifaciu a prăvălit stejarul la pământ cu o lovitură năprasnică de pumn. În locul acestuia a răsărit un brăduţ. Sfântul a grăit către păgâni, spunându-le că brăduţul este Pomul Vieţii, închipuind viaţa veşnică a lui Iisus Hristos.
O altă legendă povesteşte despre un sărac pădurar care, în ajunul Crăciunului, a dat peste un copil pierdut şi înfometat. Cu toate că era foarte sărac, pădurarul i-a potolit foamea şi i-a oferit adăpost peste noapte. A doua zi când s-a trezit, pădurarul a găsit în uşa colibei un pom minunat, cu ramurile scânteietoare, plin cu bunătăți. Băieţaşul înfometat era, în realitate, copilul Iisus, iar bradul era răsplata dată pădurarului pentru fapta sa bună.
Cum au ajuns stelele și merele în brad
Altă legendă spune că Martin Luther, întemeietorul credinţei protestante, se plimba printr-o pădure, în ajunul Crăciunului. În timp ce se pășea agale, a fost uimit de frumuseţea puzderiei de stele, ale căror luminiţe sclipeau printre crengile brazilor. Atât de fermecat a fost de priveliştea minunată, încât a tăiat un brăduţ şi l-a adus acasă, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor care îl uimiseră, a atârnat lumânări de crengile brăduţului.
Se spune că Martin Luther este cel care a pus lumânări în brad pentru prima dată. Imagine, datată 1536, cu Martin Luther și familia sa în jurul bradului de Crăciun
Alţii susţin că bradul de Crăciun şi-ar avea originea într-o piesă medievală de teatru care evocă Paradisul. În Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu ştiau să citească, şi micile scenete de teatru erau mijlocul de propovăduire a învăţăturilor Bibliei. Piesa evocând Paradisul, care înfăţişa crearea omului şi alungarea lui Adam şi a Evei din Rai, se juca în fiecare an pe 24 decembrie, adică în plină iarnă, ceea ce ridica o mică problemă. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, aşa încât se recurgea la o soluţie de schimb. În locul lor se foloseau brazi, de crengile cărora se atârnau mere.
Mai există o altă legendă care povesteşte că, în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Se zice că acesta s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În Europa, în secolul al XII-lea, de Crăciun, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos.
Legenda românească a bradului de Crăciun
Cea mai frumoasă dintre legende este legenda populară românească, ce povesteşte că „demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai păşeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopţii, măcar că era miez de zi. Iisus Hristos şi Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri şi au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliţi şi mai înfricoşaţi. Mândrii stejari şi fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia îşi puteau păzi frunzişul bogat de urgia cerurilor – unde să-i mai adăpostească şi pe cei doi călători? Merii şi perii au spus că trebuie să-şi apere fructele, sălciile şi plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă şi au tăcut. Dintre toţi, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: «Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzişul meu e făcut din ace ascuţite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc şi mă socotesc nefolositor, dar dacă vreţi să-mi cinstiţi acoperământul cu prezenţa voastră, eu vă voi primi cum voi şti mai bine şi am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese». Zis şi făcut. Domnul Iisus şi Petru au fost păziţi cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer. Atunci, ieşind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: «Dintre toţi copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ţi mai lepezi frunzişul ca ceilalţi copaci, ci să-l păstrezi veşnic. Apoi, fie ca acele tale înţepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere şi să le vindece bolile, astfel încât ei să te preţuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească şi să pună pe ramurile tale toate bunătăţile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu eşti copacul cel mai drag Mie». Numai ce zise acestea şi Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum şi această poveste murmurată de frunzişul copacilor, înfioraţi de minunea dumnezeiască“.
Când s-a împodobit primul brad
Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.
Spre bucuria poporului și ca dar adus lui Dumnezeu, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii.
În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian a împodobit primul brad, care arăta cam cum sunt şi brazii împodobiți în prezent.
În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor.
Bradul de Crăciun al Reginei Angliei, la castelul Windsor. Imagine publicată de The Illustrated London News, în 1848
În vârful bradului era instalat la început un înger înlocuit. Ulterior, ornamental a fost înlocuit cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât în Capitală, cât şi în colonii.
Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.
În România, primul brad de Crăciun a fost văzut la curtea lui Carol I
Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea sa pe tronul Principatelor Române, în anul 1866.
În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germană: „O, Tannenbaum, o, Tannebaum, Wir grun sind deine Blatter!“
De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte, și mai apoi în parcuri sau piețe publice.
Primul brad a fost împodobit în România în anul 1866, la curtea regelui Carol I
Prima instalație electrică cu beculețe a apărut în 1882
După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune.
În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului. Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.
Pomul de Crăciun, bucuria copiilor
Primele acadele sub formă de baston
Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus.
Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce. O altă dungă roşie, mai lată, reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.
Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în America, în anul 1923, şi a fost păstrată până în prezent, cu tot fastul și marketingul profitabil. Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în piee sau locuri publice. Brazii artificiali au apărut după anii ’70, potrivit rador.ro.
Articolul Bucurie și speranță: Legendele bradului de Crăciun apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
