Universitatea Politehnica Timișoara și British Council Romania au semnat un parteneriat pentru organizarea Circular Cultures Design School 2025.
Prima activitate organizată în Timișoara în cadrul colaborării dintre UPT și British Council Romania va fi o școală de toamnă.
„Potrivit parteneriatului, cele două instituții vor organiza, în luna septembrie, Circular Cultures Design School Timișoara 2025, un program de formare profesională destinat designerilor, arhitecților, urbaniștilor, managerilor culturali și studenților din aceste domenii aflați la început de carieră, respectiv studenților la inginerie. Acesta oferă o platformă pentru schimbul de experiențe, experimentare colaborativă și dezvoltarea competențelor orientate spre designul durabil și circular”, transmit reprezentanții UPT.
Școala de design își propune să sprijine profesioniștii creativi prin promovarea unui dialog critic și prin consolidarea cunoștințelor și abilităților practice în domeniul designului circular și să formeze studenții la inginerie ca viitori inovatori în contextul Industry 5.0, oferind competențe tehnice, critice și creative, relevante într-o industrie marcată de sustenabilitate, digitalizare și responsabilitate.
Abdi Hassan este noul director al British Council Romania și spune că parteneriatul cu UPT ar putea fi chiar extins, în special pe partea de cercetare.
Citeste mai mult