Marian Barbu a fost delegat în turul 3 preliminar al Europa League
UEFA a anunțat brigăzile care vor conduce cele două manșe ale turului 3 preliminar în Liga Campionilor și Europa League, printre acestea regăsindu-se și arbitrul Marian Barbu
Arbitrul brașovean de 36 de ani a fost delegat la un meci din Europa League. Barbu va conduce la centru meciul retur dintre Brann (Norvegia) și Hacken (Suedia) din turul 3 preliminar al Europa League. Jocul este programat joi, 14 august. Din brigadă vor mai face parte asistenții George Neacșu și Imre Bucsi, al patrulea oficial Sebastian Colțescu și arbitrii VAR Cătălin Popa și Adrian Costreie. Sezonul trecut, Marian Barbu a arbitrat 4 meciuri în UEFA Europa League, unul în Conference League și un joc din preliminariile Ligii Campionilor.
Articolul Brigada lui Marian Barbu, delegare în turul 3 preliminar al Europa League apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult