• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
15/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Brasov

Brașovul iubitorilor de cultură : spectacolele de la Opera Brașov au loc cu casa închisă ! Săptămâna aceasta, ”La calul bălan”

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
21/11/2022
in categoria Stiri Brasov
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022 și duminică, 27 noiembrie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, cea de-a XIX-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2022 se încheie cu două reprezentații ale premierei operetei „La calul bălan”, pe muzică de Ralph Benatzky! Pentru aceste evenimente, nu mai sunt bilete disponibile!
Premiera absolută a spectacolului a avut loc la Berlin, pe 8 noiembrie 1930. Libretul operetei a fost scris de Ralph Benatzky, Hans Müller-Einigen și Erik Charell, după comedia romantică omonimă scrisă în 1896 de Oskar Blumenthal și Gustav Kadelburg, în care personaje principale sunt chelnerul-șef, Leopold, și frumoasa hangiță, Josepha, de la hotelul „La calul bălan”. Datorită faptului că la realizarea muzicii acestei operete au mai colaborat Robert Stolz, cu câteva piese, Eduard Künneke, cu unele coruri, și Robert Gilbert, cu un șlagăr, Benatzky compunând totuși majoritatea numerelor muzicale, „La calul bălan” a fost denumit, la vremea apariției, un „uriaș singspiel-revistă-operetă-potpuriu”. Multe din melodiile compuse de Ralph Benatzky pentru această operetă au devenit la vremea lor șlagăre. Locul acțiunii este în Austria, la hotelul Weißes Rössl („Calul bălan”) din localitatea Sankt Wolfgang, de pe malul lacului Wolfgang, aflat în regiunea Salzkammergut. Încurcatele căi ale dragostei vor fi netezite de năzdrăvanul „Cal bălan”, care, într-un final fericit, va găzdui nunţile a trei perechi care se potrivesc de minune: Josepha cu Leopold, Ottilie cu Siedler și Klärchen cu Sigismund.
„Cum poate fi încheiat, mai frumos, un Festival decât cu o operetă, care, de fapt, face trecerea spre musical? «La calul bălan” este un spectacol antrenant, vesel, de ce să nu încheiem acest eveniment într-o notă de bucurie? Muzica lui Ralph Benatzky se transformă într-un musical, în care toți soliștii vor dansa. Veți avea ocazia să îi vedeți cum invită, inclusiv, publicul la dans. Provocarea mea a fost cum să transform această operetă, în care muzica este foarte melodioasă. Ariile au devenit șlagăre, după premiera ce a avut loc în 1930. Lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult, la sfârșitul reprezentațiilor, este ca publicul să plece fredonând, zâmbind și, de ce nu, în pași de dans”, ne mărturisește Iulian-Ioan Sandu, regizorul premierei „La calul bălan”.
„Repetițiile pentru această premieră, nu numai din punct de vedere muzical, au început destul de devreme. Orchestra s-a «întâlnit» cu această partitură încă de la sfârșitul stagiunii trecute, dar «pedala de accelerație» a fost apăsată, imediat după revenirea în activitate din luna septembrie. Am aprofundat foarte mult de atunci, iar, în această perioadă, avem câte două repetiții pe zi. Sunt repetiții de dansuri, de regie, de proză, de orchestră, de cor și cu soliștii. Agenda artiștilor este deosebit de încărcată în aceste zile. Repetițiile sunt fructoase, alerte și deosebit de interesante. Este un titlu atât de generos și, în același timp, este foarte solicitant prin prisma faptului că această paletă coloristică diversă nu se răsfrânge strict asupra părții muzicale, ci și asupra mișcării, a dansului și a regiei. Sunt foarte multe tablouri și numeroase personaje care apar, plus intriga care se dezvoltă. Această operetă este fantastică!”, afirmă dirijorul Mircea Holiartoc.
Distribuția (26 noiembrie 2022):
Josepha, hangiță Valentina Mărgăraș
Leopold, chelner Alexandru Aghenie
Dr. Siedler, avocat Mugurel Oancea
Otilia, fiica lui Giesecke Alina Ichim
Clara, fiica lui Hintzelman Silvia Micu
Sigismund, moștenitorul fabricii Apollo Liviu Iftene
Giesecke, proprietarul fabricii Jupiter Ștefan Schuller
Hintzelman, profesor Valentin Marele
Gustav, picolo Matei Rada
Pădurarul Dan Ionescu
Mireasa Simona Manole
Mirele Șerban Lupei
Ghidul Claudiu Bugnar
Distribuția (27 noiembrie 2022):
Josepha, hangiță Cristina Coatu
Leopold, chelner Alexandru Chiriac
Dr. Siedler, avocat Mihai Irimia
Otilia, fiica lui Giesecke Anca Panait
Clara, fiica lui Hintzelman Corina Klein
Sigismund, moștenitorul fabricii Apollo Cristian Dicu
Giesecke, proprietarul fabricii Jupiter Lorand Cristian
Hintzelman, profesor Dan Popescu
Gustav, picolo Adrian Scriminț
Pădurarul Dan Ionescu
Mireasa Sonia Hazarian
Mirele Șerban Lupei
Ghidul Valer Lucaciu
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Conducerea muzicală a premierei va fi asigurată de maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Iulian-Ioan Sandu. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Mișcare scenică: Cristina Rotundu. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Regie scenă: Cristina Roșu.
• Spectacolul durează trei ore și are o pauză.
Foto: arhiva

Citeste mai mult

Articolul precedent

Inconștiență la volan! Șoferi beți, drogați și fără permis, depistați de polițiști pe drumurile din Cluj

Urmatorul articol

Pianistul Bogdan Ota își lansează albumul “BLISS” și anunță un show cum nu a mai fost în Botoșani GALERIE FOTO

Related Posts

Stiri Brasov

Șoferi sub influența alcoolului pe o stradă din Holbav, unul dintre ei transporta ilegal lemne

15/01/2026
Stiri Brasov

În cadrul planului „Pirotehnic”, peste două tone de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii brașoveni

15/01/2026
Stiri Brasov

În cadrul planului „Pirotehnic”, peste două tone de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii brașoveni

15/01/2026
Stiri Brasov

Corona Brașov și-a aflat adversara pentru optimile CEV Cup!

15/01/2026
Stiri Brasov

Patinaj artistic: Julia Sauter, locul 18 după programul scurt la Campionatele Europene

15/01/2026
Stiri Brasov

Topul creșterilor de prețuri în ultimul an. Date oficiale INS

15/01/2026
Next Post

Pianistul Bogdan Ota își lansează albumul “BLISS” și anunță un show cum nu a mai fost în Botoșani GALERIE FOTO

Cele mai recente stiri

  • Zdob și Zdub cântă săptămâna viitoare la Constanța, în cadrul proiectului „Music for Autism“ 15/01/2026
  • Vâlcea: Accident rutier pe DN 64, în localitatea Orlești 15/01/2026
  • Presa maghiară relatează despre infrastructura dintre Poarta Sălajului și Ținutul Secuiesc 15/01/2026
  • Imagini din momentul reținerii ucigașului Zuleam: Interpolul a intrat peste el în casă / video 15/01/2026
  • Localitățile din România care ar putea rămâne fără polițiști locali. Cine le va prelua sarcinile 15/01/2026
  • Codul fiscal 2026: Reguli noi de impozitare a vehiculelor cumpărate și vândute în același an. Proiect 15/01/2026
  • Sorin Căprărescu, team manager la FC Argeş Basketball: „Să ai 26 de puncte avans cu 5 minute înainte de finalul meciului şi să pierzi, asta nu pot s-o accept şi nu mi-o pot imagina” 15/01/2026
  • Incendiu la Craiva 15/01/2026
  • Incendiu în cartierul Tomis Nord. O mașină a luat foc 15/01/2026
  • Soluția Ciucu pentru Pasajul Basarab, pericol public și nerecepționat. „Îl vom recepționa la starea actuală, apoi obținem autorizații pentru reparații” 15/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24