Unde sunt, dom’le, vremurile de altădată? Alea cu obiceiurile și tradițiile de Crăciun transmise nouă cu limbă de moarte de alde Ștefan cel Mare, distribuit în Apus de soare și de Mihai Viteazul cu puțin înainte de a muri, răpus mișelește pe la spate, în timp ce-și bea cafeaua în fața cortului unde își avea punctul de comandă? Ori alea cu tăiatul porcilor între blocuri, pârlit cu paie, tranșat tovărășește, să fi ajuns la toți vecinii de pe scara blocului câte o jumară și o bucățică de șorice ?
Ce vremuri, dom’le, ce vremuri! Că tot țăranul avea o purcică în coteț pe care o sacrifica de dragul tradiției, Ignatului și a bășicii pe care o umflau copiii și o băteau toată ziua în loc de minge. Săreau neamurile cu mic, cu mare, unul îl ținea pe Ghiță de picior, altul de coadă și urechi, meșterul îi țintea beregata. Guița bietul animal ca din gură de șarpe, chirăiau copii, lătrau câinii, cotcodăceau găinile, de ai fi crezut că e sfârșitul lumii. În realitate, zarvă mare de pe mahala era semn de belșug și bunăstare în casa românului. Sau cel puțin așa credeam cu toții.
Sau ăia de la oraș, oamenii muncii, cum ar veni, împodobeau pomul de Crăciun, tăiat din pădurea statului, cu saloane din zahăr, cu nuci, mere, pere. Pere, nu, că nu rezistau atâta pe vremea aia. Apoi îl colindau cum se pricepeau mai bine: „Brăduleț, brăduț drăguț/ Ninge peste tine/ Haide, hai în casa mea/ Unde-i cald și bine… Pom de Anul Nou te fac/ O, ce bucurie/ Cu beteală-am să te-mbrac/ Și steluțe o mie. În loc de beteală argintie, made în China sau Turcia, șiraguri de vată de producție autohtonă, iar în locul instalației electrice, lumânărele cumpărate pe sub mână.
Astăzi, despre ce să vorbim? Despre porcul pe care țăranul nu-l mai crește în bătătură? Ori despre scroafa rătăcită la câte un amărăștean care parafrazează vorbele alea de duh din Apus de soare: „Tradițiile Moldovei nu sunt ale mele și nici ale voastre, să vă scoateți din cap prostiile astea…” Scroafa căreia nu-i mai iei glanda cu cuțitul că, deh, numa’ sălbaticii, rudimentarii, analfabeții mai fac așa ceva. Nu, frate, astăzi, o asomezi, însă nu înainte de a o consilia și de a o pregăti pentru ce va urma să i se întâmple. Sau despre Crăciunul de la oraș, fără pocnitori, fără petarde, fără nopți luminate și „îmiresmate” de mirosul de carbid și praf de pușcă?
Ei, astăzi, domnule, în noaptea de Crăciun la modă sunt melcii, scoicile, creveții, algele marine, lintea și sushi. Mâncare bio, sănătoasă, fără colesterol și, după cum spun unii, ține la foale. Iar la orizont, mon cher, la orizont se întrezărește minunea minunilor: bradul de Crăciun ținut verde, falnic și semeț mai bine de o lună cu ajutorul viagrei. Și experimentele nemților par să confirme acest lucru. Câteva pastiluțe albastre dizolvate în vasul cu apă în care așezi bradul și treaba e rezolvată sută la sută. Și nu pentru o oră, două, ca în cazul bărbaților, ci pentru multe săptămâni.
Oh Tannenbaum, oh Tannenbaum wie grün sind deine Blätter..
Dați dracului, nemții ăștia!
Citeste mai mult
