Premierul Ilie Bolojan a transmis condoleanțe la decesul fostului președinte al României, Ion Iliescu, și a subliniat rolul major al fostul șef de stat în perioada de tranziție post-comunistă.
Ion Iliescu, fost președinte al României și una dintre cele mai influente figuri politice din perioada post-decembristă, a murit marți.
Anunțul a fost urmat de reacții din partea mai multor lideri politici, printre care și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989. A deținut funcția de șef al statului timp de două mandate și a condus principalul partid de stânga al acelor ani”, a scris Bolojan pe rețelele de socializare.
El a amintit că în timpul mandatelor lui Iliescu au fost luate decizii importante, precum Declarația de la Snagov și revizuirea Constituției din 2003, acte care au stat la baza unor transformări majore în structura politică și instituțională a României.
„Dispariția sa reprezintă încheierea unei etape semnificative din istoria recentă a țării, marcată de tranziția post-comunistă și de transformări esențiale în viața publică. Ion Iliescu intră acum în istorie și la dreapta analiză a acesteia”, a adăugat Bolojan, care a transmis condoleanțe familiei și apropiaților fostului președinte.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte al României s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Fostul președinte era internat de aproape două luni la Spitalul „Agrippa Ionescu” din Capitală.
FOTO: Inquam Photos / George Călin
Citeste mai mult