• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
03/07/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Bolojan anunță cele mai dure măsuri de austeritate impuse de la 1 august 2025: TVA majorat, pensii și salarii tăiate. „România, la un pas de incapacitate de plată”

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
02/07/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă în care a detaliat pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar.
Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan:
„Vă mulțumesc pentru că sunteți astăzi la această conferință de presă. Am convocat o pentru că suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar pe care îl înregistrează țara noastră. Așa cum am prezentat săptămâna trecută, deficitul și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe pe care le avem de gestionat în perioada imediat următoare.
De ce este corectarea deficitului o urgență și o prioritate națională? Pentru că, așa cum am mai spus, România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din țările Uniunii Europene și am avut al doilea cel mai mare deficit din ultimii 30 de ani. Cel mai mare. Dacă vă aduceți aminte, a fost în 2010 puțin mai mare decât cel pe care l-am înregistrat anul trecut. A fost de 9,4% și vă rog să vă aduceți aminte, pentru că, neluând măsuri atunci, la timp, guvernele de atunci au fost nevoite să crească TVA-ul de la 19 la 24% și să genereze o tăiere a salariilor din sectorul public de 25%. Suntem într-o situație nu foarte diferită, dar suntem în ceasul al zecelea, al 11-lea și nu trebuie să stăm până în ultimul ceas, când suntem total cu spatele la zid.
Trebuie să le explicăm oamenilor cât de gravă este situația. Din 100 de lei care au fost încasați din taxele și impozitele de la cetățenii României, România a cheltuit cam 132 de lei, deci cu 32 de lei în plus, pe care, evident, i-a împrumutat. Vă rog să gândiți dacă o familie care ar cheltui în fiecare lună cu 30 la sută mai mult decât veniturile pe care le câștigă, cât ar putea rezista și extrapolat această situație la nivelul unei țări și înțelegeți în ce situație este România? Nu mai putem continua în felul acesta. Dacă nu am face nimic sau mai lungim foarte mult aceste măsuri, ar fi câteva consecințe care ar însemna intrarea în incapacitate de plată a statului român. Ar însemna că creditorii noștri, cei care ne împrumută în prezent și de care avem nevoie și în viitor, pentru că nu putem funcționa altfel, nu ne-ar mai împrumuta și deci nu am putea acoperi cheltuielile statului, inclusiv salariile și pensiile. Accesul la fondurile europene sunt condiționate de reforma fiscală. Nu am mai avea acces la fonduri europene. Vă rog să vă gândiți că nu am putea continua.
Jumătate din investițiile pe care astăzi avem în curs la marile autostrăzi, la liniile de cale ferată, în fiecare localitate din România, ceea ce ar însemna că practic, am intra într-un risc în care am fi degradați. Încă o dată, am intra în așa-zisa categorie de junk, ceea ce ar însemna că țara noastră nu mai este recomandată investițiilor și foarte puține investiții străine ar mai veni într-o astfel de țară. Și am intrat deci într-o recesiune brutală, ceea ce ar însemna pierderi de locuri de muncă mare, un șomaj puternic, un curs care s-ar deprecia masiv și practic acest lucru nu îl putem permite în momentul de față. Și vă rog să vă gândiți ceea ce a însemnat experiența Greciei din anul 2009, pentru că nici astăzi Grecia nu și-a revenit din această situație în totalitate. Și România este și astăzi într-o situație mai bună decât Grecia și nu trebuie deci să repetăm greșelile pe care le-au făcut alte țări, pentru că revenirea ar fi foarte dureroasă.
Din aceste rațiuni nu mai putem aștepta și deci propunem un pachet fiscal care urmărește pe fond să reducă acest deficit și să apropie într-o mică măsură, pentru că nu se poate face de pe o zi pe alta cheltuielile de venituri. De ce nu putem face această corecție doar pe cheltuieli? Ar fi bine dacă am putea ca toate aceste corecții să le facem scăzând cheltuielile statului, dar acest lucru este practic imposibil, pentru că, pe de o parte, nu se poate face acest lucru de pe o zi pe alta, să reduci cheltuielile.
Avem venituri fiscale, venituri printre cele mai mici din țările Uniunii Europene, din PIB din două motive, pentru ca la aproape toate taxele suntem în jumătatea de jos a clasamentului și pentru că, în mod evident, avem o evaziune fiscală importantă și, din păcate, și fraudarea fondurilor publice și în paralel cu combaterea evaziunii, trebuie să luptăm și pentru combaterea fraudării fondurilor publice, pentru ca evaziunea este o cauză a încasării banilor la buget, dar este și un efect, din păcate, pe care cetățenii, atunci când văd că fondurile publice nu sunt cheltuite corect, că banii sunt risipiți, au o tendință uneori naturală, să nu plătească pentru că nu au garanția că banii lor sunt folosiți în mod corect și deci ajustarea nu poate fi făcută doar pe cheltuieli și ea va fi un mix de reduceri de cheltuieli și de creștere de venituri.
Cheltuielile cu salariile în sectorul public sunt mai mari decât ceea ce ne putem permite astăzi și se vede cât se poate de clar că, în general, sunt mai mari cu peste 10% față de media cheltuielilor din Uniunea Europeană. De asemenea, numărul de angajați din sectorul public este mult prea mare față de numărul de contribuabili, cei care plătesc și lucrează în economia reală și deci, este important să creștem numărul de oameni care lucrează în economia reală. Veniturile noastre fiscale datorită, așa cum am spus, unei colectări slabe, unor portițe de optimizare fiscală, a unor taxe pe anumite locuri relativ mici sunt printre cele mai mici din Europa. Suntem pe penultimul loc. Gândiți-vă că suntem în jur de 30%, iar media în Uniunea Europeană este de 40%. Gândiți-vă ce ar însemna să ne apropiem de această valoare. Cota de impozitare din TVA este a treia cea mai mică cotă standard din Europa. Suntem pe antepenultimul loc. Din punct de vedere al impozitării dividendelor, suntem tot pe antepenultimul loc din Europa. Din punct de vedere al impozitării proprietății, al impozitelor din această categorie, suntem la 0,5 la sută din PIB, în timp ce media europeană este 1,85 la sută din PIB. Și aici suntem pe unul din locurile din spate.
Prin urmare, această ajustare pe care o propunem este un mix de creșteri de venituri, un mix de reduceri de cheltuieli și un mix de eșalonări și prioritizări de investiții, în așa fel încât în trei etape, în această vară să reușim să venim cu trei pachete care până la finalul acestei veri să completeze aceste măsuri în așa fel încât, pe de o parte, să răspundem unei urgențe în această primă etapă, de a recâștiga încrederea în România, nu doar din punct de vedere al cetățenilor țării noastre, pentru că au încredere, din păcate, scăzută în ceea ce face Guvernul, dar mai ales pentru a recâștiga încrederea piețelor, în așa fel încât creditele pe care le ia România, investițiile din fonduri europene și cota de încredere a țării noastre să fie la un nivel acceptabil, care să ne permită să funcționăm.
Aceste măsuri țin în principal de venituri structurale, deci venituri care sunt greu de schimbat pe termen lung, de cheltuieli structurale, cheltuieli care pot fi reduse greu și pe termen lung și pe aceasta este concentrarea acestui prim pachet. Cel de-al doilea pachet, care va fi adoptat la finalul lunii iulie, este un pachet care va completa aceste prime măsuri pe care le propunem, dar care se va concentra pe corectarea nedreptăților, pe corectarea inechităților și pe îndeplinirea jaloanelor, în așa fel încât să ne putem accesa fondurile europene”, a declarat Ilie Bolojan.
Principalele propuneri ale pachetului de măsuri fiscale
„Vom reașeza taxa pe valoarea adăugată la două cote. Astăzi avem trei cote, de cinci, de 11 și de 19%. Cele două cote la care propunem reașezarea sunt cota de 11% și cota de 21%. La cota redusă vor rămâne, așa cum a fost și până acum, Medicamentele, alimentele, serviciile publice de apă și canalizare, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc și energia termică. Propunem, de asemenea, ca și industria HoReCa să rămână la acest nivel.
Acest lucru se va face în așa fel încât în luna octombrie să se facă o analiză din care să rezulte dacă ne-au crescut încasările din această zonă. Dacă ele nu vor crește în urma măsurilor care vor fi luate, atunci cu siguranță și această industrie are șanse mari ca de la sfârșitul anului să intre la cota ridicată. Toate celelalte componente vor fi la această cotă de 21%”, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
CASS pentru pensii de peste 3.000 de lei
„O a doua măsură de creștere a veniturilor este cea de creștere a accizelor, creștere de bază de 10%, care se propune pentru băuturile alcoolice, pentru combustibil. La motorină va funcționa o schemă de restituire parțială a acestei creșteri către companiile care asigură transportul în România, în așa fel încât acest șoc să fie parțial atenuat. De asemenea, va crește și acciza pentru țigări.
Un al treilea element important este creșterea numărului de contributori. La Casa Națională de Sănătate avem puțin peste 6 milioane de contributori și avem peste 16 milioane de beneficiari și practic nu avem cum la aceste dezechilibre totale să asigurăm salarizare bună în sănătate, condiții foarte bune pentru pacienți, investiții importante. Prin urmare, măsurile propuse urmăresc creșterea numărului de contributori. Ele înseamnă două direcții: aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la pensiile mari, de peste 3.000 de lei și eliminarea unor excepții, în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la puțin peste 6 milioane la peste 8 milioane de contribuabili și măcar jumătate, nu o treime din beneficiari să contribuie la acest lucru”, a continuat prim-ministrul.
Ilie Bolojan anunță creșterea impozitului pe dividende
„Un element important pe care îl avem în vedere este taxarea suplimentară a capitalurilor. Vom propune și vom adopta o măsură care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, de majorare a impozitului pe dividende de la 10 la 16%. Toate celelalte măsuri pe care vi le-am precizat ar urma să intre în vigoare de la data de 1 august.
De asemenea, vom taxa suplimentar profiturile băncilor. Băncile din România au unul dintre cele mai bune randamente ale capitalurilor din această parte de Europă și consider că pot contribui cu sume mai mari la veniturile bugetului de stat.
De asemenea, vom suprataxa toate câștigurile din jocurile de noroc în așa fel încât să încasăm cu cel puțin 30% mai mult din această categorie de venituri”, a transmis Ilie Bolojan.
Înghețarea salariilor și pensiilor bugetarilor
„Pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate. A fost o majorare foarte mare în 2024, de peste 20% în cazul salariilor, de peste 30% în cadrul pensiilor, pe care nu o mai putem suporta ca nivel de indexare. Această măsură va fi exclusiv pentru anul viitor”.
Bolojan, despre reforma burselor
„În ceea ce privește alte cheltuieli structurale, cum sunt cele din educație, vom propune creșterea normei didactice cu două ore față de ceea ce avem astăzi în învățământul preuniversitar și în învățământul universitar. Asta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la școală sau pentru școală, în loc de 16 ore la clasă, va preda 18 ore, în loc de 18 ore ar urma să predea 20 de ore. Aceasta nu infuențează, deci nu afectează drepturi salariale din educație.
Un alt aspect este ține de reforma burselor. Știu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecți. În ultimii ani, așa cum am spus, a fost o creștere care nu poate fi suportată, a burselor, mai ales pentru elevi. Gândiți-vă că acum trei ani de zile aveam o sumă totală pentru bursele pe România de 188 de milioane de lei. Și anul trecut, evident, și anul acesta am ajuns la o sumă care înseamnă 4,7 miliarde lei, deci este o creștere de zeci de ori. Și în afară de faptul că este o sumă foarte mare pe care nu ne putem permite.
Vom rămâne, deci, cu cele două burse care se cuvine să rămână: bursele de merit, dar acordate de merit pentru un număr limitat și cele sociale, care vor fi într-adevăr alocate pe criterii care țin de sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate”, a subliniat premierul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: Avem ministere care au aplicat sporuri de 50%
„Miniștrii de linie vor detalia acest pachet în cursul zilei de mâine. În etapa a doua, vom veni cu completări care țin de elemente importante legate de pensiile speciale, jalon PNRR, reforma instituțiilor autofinanțate – ASF, ANCOM, ANRE, reforma companiilor de stat – cheltuieli mai eficiente reducerea subvențiilor – reforma administrației publice locale, reanalizare unor sporuri aplicate în cascasdă. Avem ministere care au aplicat sporuri de 50% și care practic și-au dublat salariile.
Vom actualiza redevențele și vom valorifica mai bine activele statului. La acest pachet vom lucra în următoarele două săptămâni. Vom lua măsurile care sunt necesare pentru a răspunde de acestei urgente de a recâștiga încrederea piețelor. Dacă la finalul anului 2026 se vor constata că direcția pe care mergem se încadrează în estimările asumate, vor putea fi reanalizate măsurile pentru a fi stabilite pe termen lung.
Al doilea pachet îndeplinește jaloane pentru absorbția fondurilor europene și corectează greșeli administrative pentru a pune România din nou pe drumul cel bun și pentru a reda încrederea și speranța cetățenilor”.
Reducerea subvențiilor pentru partide
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că prin rectificarea bugetară care va fi făcută în perioada următoare vor fi reduse și subvențiile de la buget pentru partidele politice.
„Prin rectificarea bugetară care se va face în perioada următoare veţi vedea şi această măsură, pentru că toată lumea trebuie să contribuie la acest efort”, a declarat Bolojan.
Bolojan: Pe unii măcar îi mai prinde rușinea
Jurnalist: Unde se încadrează problema indemnizației membrilor din CA? Se vor reduce indemnizațiile la sinecurile politice?
Ilie Bolojan: Unul din lucrurile enunțate este legat de reforma companiilor. Toate ministerele au ca sarcină să verifice situația tututor companiilor unde statul este acționar majoritar. Peste tot unde vom constata lucruri care ies din decor le om corecta. Unde avem bugete aprobate vom cere rectificare de buget. Să-și reducă personalul auxiliar, care nu e implicat direct în producție, să crească eficiența.
O companie de stat ineficientă înseamnă un preț al kilowattului mai mare, o subvenție mai mare în zona feroviară. Orice ineficiență are un cost pe care indirect tot cetățenii îl plătesc. Voi prezenta transparent toate aceste date poate pe unii măcar îi mai prinde rușinea.
Despre concediile fără plată pentru bugetari
Jurnalist: Luați în calcul concedii fără plată pentru bugetari? La magistrați sporul este inclus în salarii sau se numește ”condiții grele de muncă”. Vor fi afectați și ei?
Ilie Bolojan: Nu există o rețetă unică pentru a reduce cheltuielile. Fiecare responsabil public, ministru, primării vor avea mai multe instrumente la dispoziție pe care le pot folosi nu ai faci promovări, nu mai faci angajări etc. Nu dai toate sporurile la maxim când știi că nu ai bani de salarii.
Asta e răspunderea ta, nu te forțează nimeni să mergi cu sporurile la maxim. Nu văd nicio problemă constatând că nu poți reduce posturile, să nu poți recurge la această situație și când volumul de muncă revine la normal toată lumea revine la normalitate. Fiecare instituție poate lua măsurile necesare pentru a se încadra în bugete.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Bolojan anunță cele mai dure măsuri de austeritate impuse de la 1 august 2025: TVA majorat, pensii și salarii tăiate. „România, la un pas de incapacitate de plată” apare prima dată în Olt Alert.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Dragostea s-a stins prea repede… Divorț-bombă după doar un an de căsnicie! Cine sunt vedetele care și-au spus „adio”

Urmatorul articol

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Related Posts

Stiri Olt

Daniel David: În Educație și Cercetare nu avem de disponibilizat oameni și nu modificăm salarii

03/07/2025
Stiri Olt

Guvernul vrea pentru elevi trei tipuri de burse – de merit, sociale, tehnologice. Mai puțini bani pentru bursele studențești

03/07/2025
Stiri Olt

Ministrul Sănătății: Nu se va aplica taxa CASS pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer

03/07/2025
Stiri Olt

Top școli din Craiova după Evaluarea Națională: Școala 22, Școala 2, Frații Buzești și Carol I

03/07/2025
Stiri Olt

Ce greșeli fac oamenii care vor să-și recapete energia cu ajutorul suplimentelor?

03/07/2025
Stiri Olt

Tanczos Barna: Deficitul bugetar este nesustenabil fără măsurile de corecție

03/07/2025
Next Post

Tarife MAJORATE pe 9 trasee de transport județean din Alba: Propunere pe agenda Consiliului Județean

Cele mai recente stiri

  • Iată titlurile zilei din data de 4 IULIE ale ziarului CUGET LIBER! 03/07/2025
  • Viața li se schimbă miraculos! Sub binecuvântarea Fecioarei Maria, aceste 4 zodii renasc spectaculos! 03/07/2025
  • Vremea Hotoan, Satu Mare 03/07/2025
  • Daniel David: În Educație și Cercetare nu avem de disponibilizat oameni și nu modificăm salarii 03/07/2025
  • Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor 03/07/2025
  • Vremea Ady Endre, Satu Mare 03/07/2025
  • FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” 03/07/2025
  • Câștigă o tură de raliu alături de campioni! 03/07/2025
  • Mașina electrică UTCN: Din Cluj merge direct pe un circuit de Formula 1. Imagini spectaculoase de la test drive FOTO/VIDEO 03/07/2025
  • Guvernul vrea pentru elevi trei tipuri de burse – de merit, sociale, tehnologice. Mai puțini bani pentru bursele studențești 03/07/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24