Una dintre cele mai importante zile din calendarul popular și creștin-ortodox, Boboteaza (6 ianuarie) este precedată de Ajunul Bobotezei, o zi cu profunde semnificații simbolice, dedicată purificării, pregătirii și trecerii într-un timp sacru. În imaginarul tradițional românesc, aceste două zile marchează un prag: între vechi și nou, între profan și divin, între ceea ce a fost și ceea ce urmează să fie.
Noaptea în care se deschid cerurile
La fel ca în seara de Anul Nou, tradiția spune că în noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar cel care are harul de a-l vedea pe Dumnezeu poate cere împlinirea unei dorințe. Tot atunci, se crede că vitele capătă glas, vorbesc între ele și își destăinuie locurile unde sunt ascunse comori în pământ. Este o noapte magică, încărcată de mister, în care lumea vizibilă și cea nevăzută se ating.
Ajunul Bobotezei în calendarul creștin-ortodox
Din punct de vedere religios, Ajunul Bobotezei este o zi de post negru: nu se mănâncă și nu se bea nimic, pentru ca oamenii să se poată împărtăși cu Aghiasma Mare, apa sfințită. Aceasta amintește de Botezul Domnului în apele Iordanului, săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul.
Slujba de sfințire a apei are loc atât în ajun, când preoții sfințesc apa cu care vor binecuvânta gospodăriile, cât și în ziua de Bobotează, când credincioșii iau aghiasmă pentru tot anul, considerată leac pentru trup și suflet.
Ritualuri pentru belșug, sănătate și dragoste
Ajunul Botezului Domnului este marcat de o multitudine de gesturi ritualice, menite să asigure belșugul gospodăriei, sănătatea oamenilor și norocul fetelor de măritat. Tot acum se fac și previziuni despre mersul vremii și rodul anului ce urmează.
Masa de Bobotează – rânduială și simbol
Masa de Bobotează nu era una obișnuită. Pregătită cu grijă și respectarea unor rigori stricte, ea avea rolul de a asigura bunul mers al vieții. Pentru masa din ziua de Bobotează, la care participa și preotul, se pregăteau colivă, plăcinte cu varză, mac, ceapă sau julfă.
Cu mâinile pline de aluat, gospodina ieșea în livadă și ungea trunchiurile pomilor, pentru ca aceștia să rodească bogat. Colacii aveau un loc central, unul fiind dăruit preotului venit cu Botezul.
Cenușa rămasă din vatră era păstrată și presărată vara peste straturile de varză, ca să le apere de viermi. Sub fața de masă se așezau fân sau otavă, sare și tărâțe, care apoi erau date animalelor, pentru spor și sănătate.
Mâncarea se așeza încă din seara de ajun, dar se gusta doar după sfințire. Stăpâna casei lua din fiecare fel și oferea o parte păsărilor cerului, pentru ca acestea să nu strice recoltele peste vară.
Un obicei aparte era ca preotul, poftit la masă, să arunce boabe de grâu spre tavan. Dacă acestea se lipeau de grinzi, se credea că albinele vor fi harnice, iar stupii bogați.
Pe masă se mai puneau pâine, apă și sare, despre care se spunea că sunt pentru sufletele morților, care umblă pe pământ în această perioadă.
Mersul cu Iordanul – binecuvântarea gospodăriei
Mersul cu Iordanul este o rânduială veche, ce începea chiar din primele zile ale anului. Preotul mergea din casă în casă, binecuvântând oamenii, animalele și gospodăria, stropind cu apă sfințită și busuioc.
În credința populară, dacă preotul era poftit să stea la masă, cloșca va sta pe ouă, iar fetele de măritat își vor găsi ursitul mai repede. La plecare, preotului i se oferea un fuior de cânepă sau un caier de lână, pus pe cruce, pentru ca toate relele să se prindă de el, iar sufletele morților să aibă cale lină spre Rai.
Firele păstrate din acest fuior aduceau spor: la cânepă, la pescuit sau la animale. Fetele furau busuioc, îl puneau sub pernă sau își treceau salbele prin prag, ca să se mărite curând și să viseze ursitul.
Umblatul cu Chiraleisa
În zilele de 5 sau 6 ianuarie, copiii umblă cu Chiraleisa, obicei al cărui nume vine din formula grecească „Kyrie eleison” – „Doamne, miluiește!”. Colindul este un adevărat descântec de belșug, rostit pentru casă, animale și holde.
Cetele, formate din băieți de până la 12 ani, înconjoară gospodăriile, sună din clopoței și tălăngi pentru a alunga duhurile rele. La căciuli poartă plante cu puteri magice: busuioc, brad, vâsc sau salcie, simboluri ale vieții și protecției.
Credințe și superstiții din Ajunul Bobotezei
Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai bogate zile în superstiții:
busuiocul furat din căldărușa cu agheasmă și găsit brumat vestește un iubit bogat;
dacă primul străin intrat în casă dimineața este bărbat, animalele vor făta masculi;
dacă este ger, anul va fi bun; dacă plouă, va fi an ploios;
nu se cerne făină, nu se împrumută nimic din casă, ca să nu se risipească gospodăria;
fetele postesc pentru un flăcău frumos, copiii pentru noroc la vânătoare;
cenușa strânsă dis-de-dimineață se folosește vara, contra omizilor;
femeile fac piftie, ca să le fie fața fragedă tot anul.
Boboteaza și Ajunul ei rămân, dincolo de timp, o sinteză între credința creștină și magia populară, o sărbătoare a purificării, a speranței și a începuturilor bune. În aceste zile, oamenii nu doar respectau tradiția, ci își așezau viața sub semnul rânduielii, al credinței și al dorinței de armonie cu lumea văzută și nevăzută.