Trei persoane au fost reținute pentur 24 de ore în urma unor percheziții după ce au furat peste 1000 de metri de cabluri ale sistemului de telecomunicații C.F., în localitatea Lunca Ilvei. Este vorba de un bărbat, de 47 de ani, din Județul Botoșani, împreună cu o femeie, de 48 de ani și un tânăr, de 26 de ani, ambii din Tiha Bârgăului.
„Trei persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat, au fost reținute, 24 de ore, de către polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, în urma unei percheziții.La data de 6 mai a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere care vizează persoane cercetate pentru furt calificat și tentativă la furt calificat“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ BN.
Conform sursei citate, din investigațiile efectuate, până în prezent, a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie 2024, un bărbat, de 47 de ani, din Județul Botoșani, împreună cu o femeie, de 48 de ani și un tânăr, de 26 de ani, ambii din Tiha Bârgăului, ar fi secționat și sustras 1.355 de metri de cabluri ale sistemului de telecomunicații C.F., în localitatea Lunca Ilvei, între două puncte de oprire.
Ulterior, le-ar fi incendiat și mai apoi le-ar fi valorificat la mai multe centre de colectare, din județele Bistrița-Năsăud și Mureș.
Prin comiterea faptelor, ar fi putut fi pusă în pericol siguranța traficului feroviar, iar prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de 44.576 de lei.
La percheziție, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea indisponibilizării, obiecte care ar fi fost folosite sau ar fi rezultat din comiterea infracțiunii, relevante pentru cauză. Polițiștii de la transporturi au pus în aplicare trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud.
După audieri, față de cele trei persoane a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraților, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, în vederea documentării faptelor sub toate aspectele.The post BISTRIȚA-NĂSĂUD. Trei persoane reținute după ce au furat peste 1000 de metri de cabluri din rețeaua feroviară (VIDEO) first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult