Aproape 500 de elevi din județele Cluj și Olt au demonstrat că supereroii nu poartă neapărat pelerine, ci idei creative și misiuni verzi! A cincea ediție a concursului BANDA ASAP, organizat de ASAP România în parteneriat cu Animest, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan povești vizuale captivante despre reciclare și responsabilitate față de mediu. Printre participanții premiați se numără patru elevi din Olt.
Sub tema provocatoare: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, elevii de gimnaziu și de liceu din județele Cluj și Olt au fost invitați să creeze benzi desenate prin care să redea un viitor mai curat și mai sustenabil. Rezultatul? Lucrări care îmbină creativitatea cu mesajele ecologice în mod jucăuș și proaspăt: de la „Veverița salvatoare”, „Puterea Motivației” și „Balene vs. Plastic”, până la „Piratul cu aripi albe”, „România Respiră”, „Fotbalistul reciclării” și „Inima mea, Planeta”.
Ca și la edițiile anterioare, cei trei jurați ai concursului, Ligia Soare, Miruna Smit și Alexandru Ciubotariu, au avut o misiune provocatoare, dat fiind nivelul ridicat de creativitate și originalitate al lucrărilor:
„Și de această dată, lucrările înscrise în concurs ne-au depășit așteptările – au fost pline de imaginație, de speranță, dar și de mesaje profunde despre responsabilitate și schimbare. Mi-a făcut o reală plăcere să parcurg poveștile create de elevi și să văd cum tema reciclării poate fi abordată cu atâta creativitate. Datorită acestor copii, viitorul pare puțin mai verde și mai optimist”, a declarat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.
Premii pentru viitorul planetei
ASAP România și Animest au premiat nu doar imaginația, ci și aspectul vizual al lucrării și respectarea temei concursului. Cei opt elevi câștigători – câte patru din fiecare județ – sunt răsplătiți cu biciclete moderne. Profesorii lor coordonatori vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională, iar școlile din care provin elevii premiați primesc opt table interactive.
Iată lista câștigătorilor:
Județul Cluj:
Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Luana Vădan (12 ani), cu lucrarea „Absent” / prof. Delia Andrea Gröller;
Șc. Gimnazială „Avram Iancu” – Câmpia Turzii / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ariana Chiș (12 ani), cu lucrarea „Aventură periculoasă” / prof. Karina Szutor;
Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Andrei Taechasirithavorn (18 ani), cu lucrarea „Obiceiuri” / prof. Ana Cristina Marian;
Liceul Teoretic „Avram Iancu” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alissa-Sofia-Maria Bocance (15 ani), cu lucrarea „Când Pământul a plâns – Viață din cenușă” / prof. Delia Andrea Gröller.
Județul Olt:
Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Delia Maria Călin (14 ani), cu lucrarea „Iubirea față de natură” / prof. Alina-Rodica Vieru;
Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Nectaria (14 ani), cu lucrarea „Eroii reciclării” / prof. Alina-Rodica Vieru;
Delia Maria Călin și Andreea Nectaria / prof. Alina-Rodica Vieru – Școala Gimnazială Gheorghe Magheru
Colegiul Național „Ion Minulescu” – Slatina / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Ștefan A.F. Radu-Ionuț (16 ani), cu lucrarea „Recycle Man” / prof. Maria-Luana Ivan;
Stefan A.F. Radu-Ionut / prof.-Maria-Luana-Ivan, Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” – Scornicești / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Bianca Nicolae (17 ani), cu lucrarea „Puterea unei dorințe” / prof. Nicoleta Andreea Ninciu.
Bianca-Nicolae – prof.-Nicoleta-Andreea-Ninciu, Liceul-Tehnologic-„Constantin Brâncoveanu” Scornicești
Tineri creativi, mesaje puternice: „Am vrut să redau prin artă o formă de protest tăcut”
Pentru unii dintre elevii câștigători ai concursului BANDA ASAP, reciclarea este mai mult decât un gest ecologic – este o formă de superputere prin care pot proteja planeta. Bianca Nicolae, elevă la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, Olt, a fost inspirată de benzile desenate cu Batman și eroii Marvel: „M-am gândit că reciclarea e și ea un fel de superputere pe care o avem ca să protejăm planeta.” Alissa-Sofia-Maria Bocance, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a tratat banda desenată ca pe un protest tăcut: „Să ofere o voce pădurilor defrișate, apelor poluate și viitorului nostru.” La rândul ei, Luana Vădan, elevă tot din Cluj-Napoca, a fost marcată de contrastul dintre impactul tehnologiei și nevoia de reconectare cu mediul: „Faptul că oamenii deja sunt absorbiți de tehnologie a fost principala mea inspirație.” Elevii au transmis prin desen nu doar creativitate, ci și o conștientizare autentică a rolului lor în protejarea mediului. De la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea PET-urilor, până la refolosirea obiectelor, plantarea copacilor sau folosirea transportului public, elevii integrează gesturi sustenabile în rutina lor și demonstrează astfel că fiecare alegere contează.
„Respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” – vocea profesorilor implicați în concurs
Prof. Delia Andrea Groller, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, subliniază că „respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” și consideră că activitățile creative, precum realizarea de accesorii din materiale reciclate, ajută elevii să înțeleagă importanța reutilizării și reciclării. Prof. Alina-Rodica Vieru, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, remarcă interesul crescut al elevilor pentru protejarea mediului, manifestat prin proiecte și acțiuni de ecologizare.
În privința anului 2040, prof. Groller își imaginează „o lume mai curată, cu ape limpezi” și oameni mai educați, care prețuiesc resursele planetei. Prof. Andreea Ninciu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, speră ca reciclarea separată să devină o obișnuință, iar prof. Ivan Maria-Luana, de la C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, apreciază modul în care creativitatea elevilor contribuie la conștientizarea ecologică, mai ales în cadrul activităților din Săptămâna Verde.
BANDA ASAP merge mai departe
„A cincea ediție BANDA ASAP ne-a reconfirmat că tinerii au o voce puternică atunci când vine vorba despre protecția mediului – iar benzile desenate devin un mijloc expresiv și captivant prin care își spun povestea. Ne-a bucurat deschiderea elevilor și profesorilor din județele Cluj și Olt și, mai ales, diversitatea abordărilor creative. Dincolo de desen, este vorba despre implicare și o dorință sinceră de schimbare. Pregătim o nouă ediție BANDA ASAP, așa că vă invităm să ne rămâneți aproape!”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România.
Despre ASAP România
ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.
ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.
Articolul Benzi desenate: Patru elevi din Olt, premiați la cea de-a cincea ediție BANDA ASAP/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult