Un bebeluș a decedat, la doar două zile de la venirea pe lume, într-o clinică din Craiova. Părinții acuză personalul medical că nu le-a îngrijit corespunzător copilul și au depus plângere la Poliție și la Colegiul Medicilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cei doi soți, ambii stomatologi, au ales ca bebelușul să vină pe lume la o clinică particulară din Craiova, Maternitatea „Madonna Maria”. Copilul a fost născut în 10 ianuarie prin cezariană. A doua zi, bebelușului i-au fost recoltate analize, iar rezultatele au arătat că proteina reactivă era puțin mai mare decât nivelul normal.
Medicii au anunțat că-i vor administra un tratament despre care părinții spun că nu știu exact în ce anume a constat. În următoarea zi, băiețelul s-a simțit rău și a fost resuscitat manual.
Tatăl susține că a aflat abia după o oră că fiul său este resuscitat și a cerut imediat să fie chemată o ambulanță.
Din păcate, copilul a decedat. Părinții au depus plângere la Colegiul Medicilor și la poliție.
„În cursul zilei de ieri, 12 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj au fost sesizați prin plângere, de către un bărbat de 32 de ani, din municipiul Craiova, în care acesta reclamă o conduită medicală necorespunzătoare a personalului din cadrul unei clinici medicale din Craiova, în acordarea asistenței medicale de specialitate, care ar fi condus la decesul unui nou-născut”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.
La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Articolul Bebeluș mort la doar două zile de la venirea pe lume într-o clinică din Craiova. Părinții acuză personalul medical. A fost deschis dosar penal apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult