Beat și cu permisul suspendat, un sătmărean a intrat cu mașina într-un gard, iar apoi s-a răsturnat în șanț. Accidentul s-a produs în această noapte, pe o șosea din județul Satu Mare.
Ce spune poliția:
La data de 6 iunie, ora 02.22, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 193 în localitatea Petin, județul Satu Mare.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cărășeu, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în gardul unui imobil și ulterior răsturnându-se în șanț.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și al unei pasagere din autoturism, de 43 de ani. Ambele victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constat faptul că bărbatul ar avea dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
Citeste mai mult