Scandal pe strada Gheorghe Ionescu din Timișoara. Doi bărbați, de 32 și 33 de ani, au fost agresați fizic de vecinul lor de 32 de ani și de tatăl acestuia, în vârstă de 60 de ani.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 13 septembrie, în jurul orei 14.10, în fața locuințelor lor.
Cei patru au fost duși la sediul poliției, unde oamenii legii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Victimele au refuzat ordinul de protecție.
„Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Aceștia nu au dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat și ce măsuri se impun.
Citeste mai mult