Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, 14 iunie, de la ora 9.00, pe malul Canalului Bega, în zona Parcului Alpinet, la cea de-a noua ediție a evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”, organizat de EcoStuff România.
„Make it! Race it! Recycle it!” promovează creativitatea, reciclarea și protecția mediului, într-un mod inedit, printr-o cursă de ambarcațiuni construite din materiale reciclabile.
Competiția reunește echipe de la companii locale și organizații partenere, fiecare cu o temă originală. Printre acestea se numără echipa DS Smith cu „Eco Samurai”, Continental Anvelope cu „Peaky Blinders”, Litens România cu „Christmas în June” sau EPS România cu decoruri din jungla africană. Aquatim participă pentru prima dată, cu personajul „Bibi”, o broscuță creată din deșeuri aruncate în canalizare.
Ambarcațiunile sunt construite în principal din carton, plastic, folie, PET-uri sau paleți. După competiție, toate materialele vor fi refolosite sau reciclate.
Prima cursă va începe la ora 10.00. Pe lângă premiul pentru „Cea mai rapidă ambarcațiune”, vor fi acordate distincții pentru cea mai originală temă, popularitate și premii speciale oferite de organizatori. Votul pentru premiul „People’s Choice” se desfășoară online pe pagina de Facebook EcoStuff România sau pe event-ul competiției.
Pe lângă cursele de ambarcațiuni, vor fi organizate ateliere de pictură, dans, jocuri, zone de relaxare și o competiție de sumo. Reprezentanți ai ADID Timiș și Apele Române Banat vor fi prezenți cu informații despre reciclare și protecția apelor.
Circulația pe Canalul Bega va fi restricționată între orele 08.00 și 15.00, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria. Excepție fac ambarcațiunile implicate în competiție sau cele de salvare.
Citeste mai mult