Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au condamnat la un an şi patru luni de închisoare un bărbat de 38 de ani, acuzat de comiterea infracţiunii de dare de mită. Potrivit ofiţerilor anticorupţie, bărbatul ar fi încercat să mituiască cu bani şi cinci litri de coniac un poliţist din cadrul IPJ Mehedinţi. În schimbul mitei, inculpatul ar fi încercat să scape de un dosar de conducere fără permis şi refuzul recoltării de probe biologice.
Ofiţerii anticorupţie au explicat că bărbatul de 38 de ani a promis poliţistului diverse sume de bani. A început cu 500 de lei şi, în final, a ajuns la 6.000 de lei şi cinci litri de coniac.
„Ofițerii de poliției ai DGA – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 07.12.2024, în jurul orei 11.30, un bărbat în vârstă de 38 ani din județul Alba, conducător auto depistat în trafic pe raza municipiului Drobeta – Turnu Severin, a promis, în repetate rânduri unui polițist din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin diverse sume de bani, respectiv 500 de lei, 5.000 de lei, 6.000 de lei, precum și cantitatea de 5 litri de coniac, pentru ca acesta să nu îi reţină permisul de conducere şi să nu întocmească acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice”, au precizat oamenii legii. Polițistul a refuzat mita, iar încercarea de mituire a fost înregistrată cu dispozitivul body-cam.
Prins de două ori baut la volan
Bărbatul de 38 de ani încerca, de fapt, să scape de un al doilea dosar penal. Primul dosar a fost întocmit pe numele bărbatului în noaptea de 6 spre 7 decembrie. Asta după ce a fost prins conducând băut şi a refuzat recoltarea de probe biologice. Pe 7 decembrie, bărbatul a fost depistat a doua oară conducând băut.
„Anterior, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Drobeta-Turnu Severin l-au depistat în trafic pe raza municipiului pe conducătorul auto menționat, în timp ce era la volanul unui autoturism. Pentru că acesta emana halenă alcoolică și a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la Secţia U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor a rezultat faptul că sus-numitul avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a faptului că, în noaptea precedentă, a fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului și a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au mai explicat anchetatorii.
Pedeapsă cu suspendare pentru dare de mită
Cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care au dispus reţinerea suspectului. Ulterior, bărbatul a fost plasat sub control judiciar. Inculpatul a fost deferit justiţiei în ianuarie, anul acesta. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care s-a pronunţat săptămâna trecută, pe 30 aprilie. Bărbatul a fost găsit vinovat şi condamnat la un an şi patru luni de închisoare. Pedeapsa este cu suspendare. De asemenea, instanţa a dispus ca inculpatul să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpat şi procurori la Curtea de Apel Craiova.
Citeste mai mult