Organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, ca urmare a delegării procurorului de caz, au pus în executare, ieri, un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Craiova, în contextul unui dosar penal aflat în urmărirea penală proprie a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări față de un bărbat din localitate, pentru săvârșirea, în concurs, a 19 infracțiuni de ultraj prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
La finalizarea percheziției domiciliare, pe numele bărbatului a fost pus în executare un mandat de aducere, acesta fiind condus la audieri.
În fapt, în sarcina bărbatului s-a reținut că în perioada august 2019 – februarie 2024, acesta a formulat 58 de sesizări penale nereale, cu rea-credință, împotriva a 19 persoane vătămate care dețin calitatea de polițist, funcție ce implică exercițiul autorității de stat, urmărirea penală fiind efectuată în cadrul unui număr de 43 de dosare penale.
„În urma cercetărilor efectuate în cele 43 de cauze penale s-a dispus clasarea cauzei, existând suspiciunea că sesizările penale au fost realizate în scop de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de polițist”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Sâmbătă, 12 iulie, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj.
Anchetatorii fac precizarea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de Procedură Penală, care nu înfrâng prezumția de nevinovăție.
Articolul Bărbat reținut pentru săvârșirea a nu mai puțin de 19 infracțiuni de ultraj apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult