La data de 14 februarie a.c., polițiști cadrul Politiei Orașului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de un localnic de 53 de ani, cu privire la faptul că a fost amenințat cu un pistol, în timpul unui conflict spontan, de un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se afla în incinta unui bar din Rovinari.
La locul sesizării s-au deplasat polițiștii, care au identificat cele două persoane în localul menționat, iar, în urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului de 57 de ani, a fost găsit un pistol calibru 9 mm și 12 bile de plastic.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că pistolul este model Airsoft, care nu necesită autorizare sau permis de port armă cu proiectile nemetalice (bile plastic).
Apelantul nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i pus la dispoziție un formular de cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințare, cel în cauză fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Fiind continuate cercetările, s-a mai stabilit faptul că, în aceleași împrejurări, o tânără de 20 de ani, din Rovinari, în timp ce era de serviciu, ca lucrător în localul public, ar fi fost amenințată cu același pistol cu bile de plastic, de bărbatul de 57 de ani, provocându-i o stare de temere.
În continuare, tinerei i-a fost adus la cunoștință dreptul de a solicita un OPP, dar a refuzat completarea acestuia, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere privind emiterea ordinului de protecție de către instanța de judecată.
Citește și: Caz șocant într-o comună! Un copil de 3 ani, ucis în bătaie de mamă și partenerul acesteia
Citeste mai mult