https://www.observatorulbuzoian.ro/feed/Un bărbat de 78 de ani, din Glodeanu Sărat, a pierdut viața vineri dimineață în urma unui grav accident rutier petrecut în comuna Amaru, județul Buzău. Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune frontală cu un tir care transporta furaje.
Potrivit Poliției Județene Buzău, accidentul s-a soldat cu decesul șoferului autoturismului. Coliziunea a avut loc pe drumul județean DJ102H, în timp ce bărbatul se deplasa din direcția Pitulicea către Amaru, iar camionul de mare tonaj circula din sens opus. Șoferul tirului, în vârstă de 29 de ani și originar din Stâlpu, nu a suferit răni grave.
În urma impactului, bărbatul de 78 de ani a rămas încarcerat în mașină, necesitând intervenția promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Mizil. Aceștia au mobilizat la fața locului o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. Din păcate, bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență și, după extragerea sa din vehicul, a fost declarat decedat de către echipajele de intervenție.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au transmis că intervenția a început în jurul orei 05:50, însă, din nefericire, viața șoferului nu a putut fi salvată. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul accident.The post Bărbat de 78 de ani din Gloddeanu Sărat mort în accident la Amaru first appeared on Observatorul Buzoian.
Citeste mai mult