l La 1 iulie se împlinesc 20 de ani de când România a trecut la „leul greu“
l Euro s-a apreciat în faţa Leului cu circa 40% în 20 de ani, cursul urcând de la 3,6 lei/euro la 5,08 lei/euro
Zilele aceastea s-au împlinit 20 de ani de când milioanele fără valoare care ne burdușeau buzunarele după anii 90 s-au transformat în Lei grei. Prin denominare, care a avut loc exact la 1 iulie 2005, bancnota de 10.000 de lei vechi devenea 1 leu nou. Leii cei noi și grei nu ne-au făcut însă mai bogați. An după an, Leul greu s-a făcut tot mai ușor. Euro s-a apreciat în faţa leului cu circa 40% în 20 de ani, cursul urcând de la 3,6 lei/euro la 5,08 lei/euro.
155 de tone de bancnote din plastic și 610 tone de monede
Introducerea leului „nou“, la 1 iulie 2005, după mai mulţi ani de inflaţie ridicată și ,,junglă” fiscală, a fost un moment important și necesar. A marcat practic, tranziţia spre un sistem monetar modern, adaptat standardelor internaţionale. Era și pregătirea României pentru aderarea la UE, care a urmat în 2007.
Sub deviza „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se simplifică!”, Banca Națională a pregătit vreme de un an introducerea Leului greu. La 1 iulie 2005, BNR era gata să pună în circulație camioane de lei noi: 155 de tone de bancnote din plastic și 610 tone de monede.
Cu geamantanul plin de bani, la piaţă
Înaintea denominării, adică de trecerea la leul nou, România era singura țară dintre candidatele la Uniunea Europeană care își exprima cursul de schimb valutar cu cinci cifre. O povară pentru toată lumea. „Noi am plecat în anul 1990 cu cea mai mare bancnotă, de 100 de lei. S-a ajuns la bancnota de 1 milion şi se pregătea bancnota de 5 milioane. Nu puteai să te duci cu geamantanul plin de bani la piaţă şi atunci era nevoie de bancnote care să se schimbe”, explica în 2005 Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale la acea vreme.
RON, în loc de ROL
Denominarea a însemnat eliminarea a patru zerouri din cupiurile monetare, urmând ca bancnota de 10.000 de lei să devină un „leu greu”. Celelalte bancnote denominate au fost: bancnota de un milion de lei, care a devenit 100 de lei, cea de 500.000 de lei, care a devenit 50 de lei, cea de 100.000 de lei, care a devenit 10 lei, cea de 50.000, care a devenit 5 lei. Cu toate că nu a existat o bancnotă de 5.000.000 lei, după denominare a fost pusă în circulaţie şi o bancnotă de 500 de lei, cea mai mare valoare a cupiurilor noi, egală cu aproximativ 123 de euro. Noile cupiuri aveau valoarea de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 de lei, 100 de lei şi 500 de lei, iar subdiviziunile leului rămâneau banii, pentru care s-au emis monede metalice de 1 ban, 5 bani, 10 bani şi 50 de bani.
Leul greu a fost înregistrat cu o codificare nouă, faţă de cea din cursul rezultat din cotaţiile BNR. Pe listele de tranzacţii a apărut cu indicativul RON /Romanian New/, în loc de ROL /Romanian Leu/.
Bancnota de 200 de lei a apărut în 2006
Bancnota de 200 de lei, realizată într-o manieră grafică similară cu noile bancnote, a fost pusă în circulaţie la 1 decembrie 2006, după înlocuirea vechilor însemne monetare. Argumentele pentru punerea sa în circulaţie au fost: valoarea intermediară între 100 lei şi 500 lei; nivelul mediu al retragerilor de numerar prin ATM-uri de 270 lei/tranzacţie; obişnuirea populaţiei cu structura însemnelor euro în perspectiva adoptării monedei unice europene. Pe aversul bancnotei era imprimat portretul lui Lucian Blaga, iar pe revers o compoziţie grafică având în prim plan imaginea statuetei neolitice ”Gânditorul de la Hamangia”.
Cea mai rară și căutată este bancnota de 20 de lei
Bancnotă de 20 de lei care e în circulație, dar e atât de rară, încât colecționarii se bat pe ea. Bancnota de 20 de lei, emisă de Banca Națională a României (BNR) pe 1 decembrie 2021, a devenit una dintre cele mai râvnite piese de colecție din România. Deși este un mijloc legal de plată și se află în circulație, raritatea acesteia, tirajul de doar 30.000 de bancnote tipărite, o face extrem de valoroasă pentru colecționari, care sunt dispuși să plătească sume impresionante pentru un exemplar în stare impecabilă.
Această bancnotă este specială pentru că o reprezintă pe Ecaterina Teodoroiu, eroina Primului Război Mondial și prima femeie ofițer din armata română. Designul său atrage atenția pasionaților de numismatică. Datorită rarității sale, bancnota de 20 de lei a ajuns să valoreze mult peste suma nominală. Prețul mediu al unei bancnote în stare bună variază între 30 și 40 de lei, pe platformele de vânzări din România. Un exemplar în stare perfectă, necirculat, se poate vinde cu peste 400 de lei. Și chiar mai mult.
Cea mai rară și mai căutată bancnotă este acum cea de 20 de lei
La naștere, Leul greu ducea în spate o istorie de 140 de ani
În ziua în care și-a pierdut 4 zerouri ca să devină mai puternic, Leul românesc era deja un bătrânel de aproape 140 de ani. Se numea la 1 iulie 2005 „leu greu“, după ce mai bine de un secol a mai fost numit când „leu vechi“, când „leu nou“ şi chiar „leu prost“. Primul român care a ţinut în mână, la prima oră a zilei de 1 iulie 2005, noul leu greu a fost preşedintele Traian Băsescu. Bancnota nou-nouţă extrasă dintr-un bancomat purta în spate o istorie lungă a leului românesc.
Talerul-leu, tatăl leului
Leul nostru, născut acum 160 de ani, a supravieţuit unor perioade tulburi în viaţa lui. S-a devalorizat, şi-a mai revenit câte puţin, şi-a schimbat chiar înfăţişarea uneori, a devenit mic şi neputincios, a stagnat, dar şi-a păstrat numele. Una peste alta, i-a mers, precum românului, când mai bine, când mai rău. De ce se numesc banii românilor lei? Documentele istorice spun că vechea monedă medievală de la care se trage numele monedei naţionale avea reprezentat un leu pe una din feţe, reprezentare caracteristică şi unor taleri cunoscuţi sub numele de „taleri leonini“. Este vorba despre talerul-leu, o monedă de argint olandeză care a circulat între secolele XVI-XVIII, fiind menţionată şi la noi într-un document din anul 1581.
Primul leu era din argint
Cert este faptul că, spre sfârşitul epocii medievale, leul era o monedă din argint, care valora 133 de bani, sau aspri. Era socotită cât două treimi dintr-un galben. Adică un galben era egal cu 1,50 lei. Leul nu prea putea concura cu galbenul, monedă valoroasă din aur, cunoscută şi sub numele de ughi. Un document emis în Moldova, în 1679, cobora valoarea leului în raport cu galbenul, arătând că 12 galbeni valorau cât 20 de lei ceea ce însemna un curs de 1 galben la 1,66 lei. Valoarea galbenului, comparativ cu leul din argint, a crescut însă continuu până la începutul epocii moderne.
Monedă naţională, după Unirea lui Cuza
În cursul secolului al XVIII-lea, leii erau mai mult o unitate monetară imaginară. 500 de lei formau o „pungă“ de bani, punga fiind unitatea de măsură în care se calcula tributul ţării către sultan. 36 de mii de pungi alcătuiau o „hazna“, adică un tezaur. Unirea Moldovei şi Munteniei în anul 1859 şi formarea statului modern român a avut ca obiectiv fundamental modernizarea şi dezvoltarea economico-socială. Era nevoie de reforme. Pe lângă reforma agrară şi cea a sistemului de credit, s-a făcut şi reforma sistemului monetar. Pentru că în domeniul monetar domnea anarhia şi specula de monede. Iar România, ca stat nou, nici nu avea o monedă naţională. Leul era doar unitate de calcul, iar pe piaţa românească circulau peste 80 de monede străine.
Primul leu de o sută de bani
Leul a apărut ca monedă naţională în anul 1868. Valoarea leului a fost stabilită la 100 de bani, renunţându-se la vechea împărţire conform căreia un leu număra 40 de parale. Leul era bătut din aur şi din argint şi, pe baza unui proiect de lege din 1866, s-au pus în circulaţie, alături de leii metalici, şi nişte bilete de tezaur cu valoare nominală exprimată în lei. Aceste însemne băneşti au fost emise printr-o lege din 1877 şi au fost numite „bilete ipotecare“, fiind ulterior înlocuite cu bancnotele. În anul 1890, sistemul monetar naţional a trecut pe baza monometalistă, leul fiind definit în aur, începând perioada leului puternic, un leu care-şi merita numele.
Primii lei bătuți după Lege, în 1867, în România
Tare în Europa
România era conectată la sistemele moderne europene şi, până la Primul Război Mondial din 1916, a avut una din cele mai puternice monede ale continentului. Ca şi francul francez şi francul elveţian, leul românesc se raporta astfel: 1 dolar era egal cu 5,18 lei, o marcă germană făcea 1,24 lei, iar o liră sterlină însemna 25,25 lei, toate aceste raporturi fiind bazate pe echivalenţa metalului preţios pe care îl conţineau prin acoperirea din tezaur.
În perioada de patru decenii până la 1914, leul acelor vremuri a fost cel mai puternic şi a avut cea mai mare stabilitate din toată istoria economică a ţării.
Banii de război
În timpul Primului Război Mondial, monedele din aur şi argint au fost tezaurizate, rămânând în circulaţie doar bancnotele, devenite neconvertibile, şi banii divizionari. La bancnotele emise de Banca Naţională a României, care se înfiinţase în 1880, s-au adăugat „banii de război“ emişi de ocupanţii germani prin Banca Generală şi puşi în circulaţie, tot sub denumirea de lei, în teritoriile ocupate de ei.
Bancnote de 500 de lei care au circulat între cele două războaie
Prima bancnotă de 5.000 de lei
După Marea Unire din 1918, printr-o nouă reformă monetară, derulată între 1920 şi 1921, circulaţia leului a fost extinsă în toată România Mare. În contextul crizei economice mondiale, prin 1929 leul s-a depreciat substanţial ajungând printre cele mai slabe monede europene. În 1919, preţurile crescuseră de aproape nouă ori faţă de 1914 şi de aproape 19 ori în 1922. În 1926 a ajuns la cel mai scăzut nivel, înregistrându-se o depreciere de 42 de ori.
În anul 1926, Banca Naţională, împreună cu autorităţile române, începe pregătirile pentru stabilizarea leului, operaţiune care s-a realizat abia la începutul anului 1929. Din 1924 şi alte state au încercat să-şi întărească moneda prin reforme monetare: Germania, Suedia, Austria, Anglia, Italia, Belgia, Polonia, Franţa, Danemarca şi Norvegia. Stabilizarea din 1929 a păstrat semnele monetare de până la 1918 şi a adus în circulaţie bancnote noi, de 500, 1.000 şi 5.000 de lei.
Hârtia de 5 milioane de lei
Încheierea perioadei de criză, în anul 1933, a prins leul în continuă alunecare. În 1936, Banca Naţională a confirmat o depreciere oficială cu 38%. În 1940, leul înregistrase o devalorizare de 10%, faţă de momentul stabilizării din 1929, pe fondul cheltuielilor implicate de Cel de-Al Doilea Război Mondial. Cantităţi imense de hârtie monetară au fost puse în circulaţie, fapt ce a determinat creşterea inflaţiei de peste 8.500 de ori în 1947, faţă de 1938. Atunci, biletele de bancă emise de BNR au înregistrat cele mai mari valori nominale: 10.000, 100.000, 1.000.000 şi 5.000.000 de lei. În timpul şi după încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial leul s-a prăbuşit dramatic. Un dolar însemna 966 lei în 1941, 4.830 lei în 1944, 179.676 lei în 1946 şi 6.055.854 lei în 1947.
Bani cu chipul regilor
Chipurile regilor care s-au succedat au rămas întipărite pe aversul monedelor. Pe cele de 20 şi de 100 de lei, din aur, din 1922, era întipărită efigia regelui Ferdinand, încununat cu frunze de laur. Chipul de copil al micului rege Mihai, de pe monedele de 5 şi de 20 de lei, din 1930, a fost apoi înlocuit cu cel al tatălui său, Carol al II-lea. Efigia regelui Carol al II-lea a fost executată pe leii româneşti dintre 1930 şi 1940 de gravori cunoscuţi ai vremii precum André Lavrillier, Ion Jalea şi Haralambie Ionescu.
Reforma din 1947 a fost naţionalizare
După Cel de-Al Doilea Război Mondial, care a afectat sănătatea tuturor economiilor, noi reforme monetare s-au produs în Corsica, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Cehoslovacia. Majoritatea au recurs la înlocuirea vechilor hârtii cu altele şi au speculat această decizie reducând din masa banilor aflaţi în circulaţie. În România, reforma monetară s-a produs în anul 1947. Prin decizia BNR, paritatea de schimb leu/dolar a fost stabilită la 150 lei pentru un dolar SUA. „Leii noi“ erau preschimbaţi contra a 20.000 lei vechi, dar în limita unui plafon. Rezultatul stabilizării din 1947 a constat în reducerea însemnelor monetare în circulaţie la 1.377,6 milioane lei de la 48.451 miliarde lei, într-o singură zi. Comuniştii au lovit astfel în ţăranii cu stare, în industriaşi, comercianţi şi în orice român care avea o brumă de economii.
Bancnotă de 1 milion aruncată la gunoi la stabilizarea monetară făcută de comuniști în 1947
Leii socialismului
Totuşi, preţurile au continuat să urce, iar inflaţia să crească, ceea ce a determinat autorităţile comuniste să recurgă, câtiva ani mai târziu, la o nouă stabilizare. În 1952, statul socialist face o nouă stabilizare monetară, în scopul declarat de a reduce surplusul de monedă aflată în circulaţie. Preţurile şi veniturile populaţiei s-au redus de 20 de ori. Au fost introduse în circulaţie monedele de 1, 3, 5, 10 şi 25 de bani şi bancnote din hârtie de 1, 3, 5, 10, 25 şi 100 lei. Stabilitatea impusă de economia socialistă a fost menţinută până în 1990. Cotaţia leului în raport cu dolarul a fost între 12 şi 18 lei. Deşi preţurile au variat nesemnificativ în tot acest timp, totuşi, în România exista o inflaţie mascată, în special în anii ’80, protejată de lipsa de bunuri şi servicii de larg consum. Reformele monetare din 1947 şi 1952 nu au conferit leului convertibilitate.
Milioanele de plastic din anii 90
De unde vine banul
În Evul Mediu, au pătruns pe teritoriul actual al ţării noastre monedele statelor vecine şi au fost bătute monede noi prin secolele XIV-XV. Cam atunci a intrat în scenă banul, o monedă mică de argint, cu mare răspândire. Cuvântul ban derivă de la dinarul emis pe teritoriul de azi al Sloveniei, în perioada 1255-1349, dar care a circulat foarte mult la noi. Fiind cea mai veche monedă curentă, a impus şi numele generic de bani. Banii fiind, după definiţie, marfa care îndeplineşte funcţia socială de schimb şi de plată a tuturor mărfurilor.
Primii bani
Primele forme de schimb monetar pe actualul teritoriu al ţării noastre au apărut la sfârşitul epocii bronzului, sub formă de pumnale, vârfuri de săgeţi sau alte mărfuri. Primele semne monetare, bani de metal, de bronz şi argint, au fost bătute cu peste 2.500 ani în urmă. Astfel de monede au fost descoperite la Histria, Callatis, Tomis, colonii greceşti din Dobrogea, sub numele de drahme. Cântăreau peste 8 grame de argint. Aceste monede reprezintă geneza primului sistem monetar autohton pe teritoriul României.
Articolul Bani vechi și noi: După 20 de ani, Leul greu e tot mai ușor apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
