Consiliul Județean Olt alocă peste șapte milioane de lei din Rezervă bugetară la dispoziția instituției mai multor primăriei care au solicitat bani pentru diverse urgențe financiare.
Aleșii județului, în majoritate, au aprobat, în ședința ordinară de joi, alocarea sumei de 7.050.000 de lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Olt, prevăzut în bugetul județului pe anul în curs, pentru asigurarea unor cheltuieli urgente, curente și de capital, ale unităților administrativ-teritoriale.
25 de primării vor primi sume între 100.000 de lei și 1,5 milioane de lei, potrivit anexei la proiectul de hotărâre adoptat.
Consilierii PNL nu au susținut proiectul, votând împotriva lui, afirmând că banii ar fi fost repartizați pe criterii politice, ei amenințând că vor depune plângere penală pe acest subiect. Acuzația a fost respinsă de vicepreședintele CJ Olt Ionuț Ivan, care a declarat că repartizarea sumelor a fost făcută în baza unor urgențe pe care unele primării le au și care au solicitat, în acest sens, fonduri.
„Întotdeauna bugetul de rezervă se îndreaptă către situațiile de urgență majoră pentru activitățile primărilor. Niciodată Consiliul Județean nu a ținut cont de criterii politice, ci strict de urgențele care au apărut”, a declarat, după ședință, Ionuț Ivan, vicepreședinte al CJ Olt.
Iată lista cu sumele acordate și localitățile beneficiare.
Articolul Bani pentru zeci de primării din Olt din Rezerva bugetară a Consiliului Județean/ Lista cu sumele și localitățile beneficiare apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult