CJ Timiș a aprobat o nouă rectificare bugetară, a treia din acest an. Pentru siguranța elevilor din școlile speciale, administrația a alocat fonduri pentru pază privată, după reorganizarea serviciului intern. În plus, rectificarea acoperă cheltuieli pentru muzee sau pentru întreținerea drumurilor.
Una dintre cele mai urgente probleme a fost asigurarea siguranței elevilor din școlile speciale. Pentru că direcția care se ocupa până acum de pază a fost reorganizată, trebuie contractate firme private de pază.
Astfel, au fost alocate fonduri speciale pentru ca școlile să beneficieze de paznici până la finalul anului. „Sunt din economiile realizate cu paza la Direcția de Prestări Servicii, ca urmare a reorganizării. La școli avem alocate sume pentru activitatea de pază până la sfârșitul anului, doar la școala Pufan (n.r., Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Constantin Pufan) avem o mică sumă și pentru partea de reparații urgente.”, a explicat Marcel Marcu, directorul Direcției de buget-finanțe din CJT.
CITEȘTE ȘI: Simonis nu stă după Guvern: reduce posturi și face reformă la CJ Timiș „fără constrângeri”
Muzeele, bani pentru chirii și reparații
Și cultura a mai primit bani. Muzeul Național al Banatului va avea la dispoziție încă 850.000 de lei pentru chirii, transport și mutarea obiectelor de patrimoniu din Castelul Huniade. Muzeul Satului va primi 105.000 lei pentru lucrări de întreținere.
„Muzeul Banatului are în continuare de plătit chiria pentru spațiul din Calea Buziașului, precum și costurile pentru transportul și montarea bunurilor de patrimoniu, dar și a celor care nu fac parte din patrimoniu, care încă se află în Castelul Huniade. Castelul trebuie pregătit pentru lucrările care vor urma în urma proiectelor de finanțare semnate în ultima vreme. Tot la Muzeul Banatului suplimentăm pentru programul minimal, cu 100.000 de lei; au acțiuni la nivelul muzeului.”, a mai explicat Marcel Marcu.
CITEȘTE ȘI: Se construiește o nouă biserică la Muzeul Satului Bănățean
Tot pentru cultură vin și bani de la guvern: 2,29 milioane de lei, care vor ajunge la instituțiile de spectacole din județ. Cel mai mult va primi Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, care va avea un buget actualizat de 10,6 milioane lei pentru 2025.
CJ Timiș a mai alocat 320.000 de lei pentru noua asociație care se va ocupa de transportul județean – Trans Timiș, structură înființată în februarie, pentru a organiza mai bine transportul între localități.
Drumuri și transport: bani pentru reparații și organizare
Pentru drumurile județene se adaugă încă două milioane de lei, bani necesari pentru reparații și întreținere. Un milion de lei se duc și către sensurile giratorii de la Albina, un proiect care continuă cu bani suplimentari.
S-au găsit și 356.000 de lei pentru plata TVA-ului pentru programul național de transport și incinerare a deșeurilor de origine animală. Banii sunt necesari pentru ca schema de ajutor de stat derulată prin Ministerul Agriculturii să funcționeze fără blocaje.
De asemenea, sportul de performanță primește încă 1,2 milioane lei, pentru ca echipele și cluburile eligibile să poată accesa fonduri de la județ.
Ajutor pentru persoanele cu dizabilități
CJ Timiș a integrat în buget și două proiecte cu finanțare europeană: extinderea secției ATI a Spitalului Județean Timișoara, făcută împreună cu parteneri din Ungaria. Valoarea totală a proiectului e de 15 milioane lei, iar CJ Timiș va contribui cu 7,5 milioane. În acest an, s-a alocat 1 milion de lei.
Un alt proiect sprijină persoanele cu dizabilități, prin DGASPC Timiș. Aici vor ajunge și 872.000 de lei rămași din banii pentru vouchere de vacanță. Vor fi folosiți pentru plata utilităților, curent, apă, gaz , la centrele de asistență.
Totodată, CJT a mai adăugat 100.000 de lei în fondul de rezervă al județului.
Citeste mai mult