Primăria Caransebeș a majorat tarifele de intrare la ștrandul din Parcul Teiuș, pe care îl are în administrare.
Din această lună, caransebeșenii scot mai mulți bani din buzunare pentru o zi de relaxare la ștrandul municipal. Majorarea tarifelor a fost aprobată în ședința din 30 iunie a Consiliului Local Caransebeș, reprezentanții municipalității justificând decizia prin investițiile recent realizate pentru modernizarea bazei de agrement. Astfel, tariful de intrare pentru adulți a crescut de la 15 la 25 de lei, iar pentru copii de la 10 la 15 lei.
Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, susține că prețurile rămân, totuși, printre cele mai mici din țară.
„Nu cred că există în țară vreun tarif mai mic de 50 de lei la ștrand. Nu 25, ca să o spunem pe-a dreaptă! Deci, probabil, ștrandul din Caransebeș este cel mai ieftin din țară. Nu cred că spun o vorbă mare, chiar și cu tarifele acestea mărite. În al doilea rând, s-au scumpit toate, iar în al treilea rând, anual, noi facem investiții la ștrand. Vrem ca ștrandul să arate cât mai bine pe an ce trece”, a declarat Felix Borcean.
Potrivit edilului, la începutul verii au fost realizate lucrări de reparații și renovare, care au presupus inclusiv vopsirea cuvelor și placarea cu mozaic a bazinului pentru copii. Valoarea investiției a depășit 200.000 de lei.
„Doar vopsirea celor două bazine ne-a costat între 20 și 30.000 de lei, iar investiția pe care am făcut-o la bazinul mic, cel pentru copii, ne-a costat aproximativ 200.000 de lei. Acea placare cu faianță, pentru a oferi, repet, un cadru cât mai plăcut la nivel de bazine de înot. Dacă mergi la un ștrand privat, intrarea cred că este undeva între 70 și 80 de lei. La noi, cu acești bani, și mănânci”, a adăugat primarul Caransebeșului.
Cuva bazinului pentru copii a fost renovată vara aceasta
Citeste mai mult