Acasă la Băile Herculane, deși stațiunea, căci despre ea este vorba, n-a fost niciodată plecată de pe Valea Cernei. E drept, uneori a fost vândută la bucată și concesionată, alteori lăsată să se ruineze, dar nu mai mult de atât. După douăzeci și ceva de ani de rătăcire, damblageală, incertitudine și când nimeni nu se mai aștepta, un judecător de la Curtea de Apel Timișoara a spus: „să se facă lumină.”
Și s-a făcut, zic unii, prin pronunțări de sentințe grele în urma cărora mulți pare-se că vor înfunda pușcăria ori vor trebui să se mute în sala de așteptare a gării, în boscheți, pe sub poduri sau în canale pentru a putea plăti prejudiciile aduse perlei de pe Valea Cernei. Procurori, lichidatori judiciari, executori avocați, politicieni, administratori de firme, oameni de afaceri aserviți puterii. Dintre ei lipsește capo di tutti capi, omul care, în urmă cu douăzeci de ani, se făcuse stăpânul Băilor: Simi Armaș. Nu plătește cu libertatea, dar va trebui să scoată din buzunar aproape 5 milioane de euro! Niciun terchea-berchea ori muritor de foame în această încrengătură de fapte cu conotație penală: delapidare, înșelăciune, abuz și complicitate în serviciu, spălare de bani. Oameni unul și unul, lupi în blană de oaie, tâlhari la drumul mare. Și în premieră post-decembristă, judecătorul a dispus confiscarea a numai puțin de 19 de unități hoteliere, băi termale, cazinoul și alte imobile
Românii care au aflat deja sentința Curții tropăie de fericire. Își freacă mâinile de bucurie. Își exteriorizează pe Facebook trăirile, sentimentele și impulsurile de moment: „la pușcărie cu ei, mama lor de bandiți”, „să iasă de acolo, când i-oi scoate eu”, „pe ei, pe ei, pe mama lor de hoți”.
Specific omului de rând, convins că în sfârșit s-a făcut dreptate. Cum să te bucuri înainte de a exista o sentință definitivă? Toate cele 19 unități de cazare, băi termale, crâșme și ce-or mai fi ele sunt vândute deja. Au proprietar care au investit în ele. Unii, chiar milioane de euro. O parte dintre ele și-au schimbat stăpânul de mai multe ori în acest timp. Vine acum un judecător și cere ca ele să fie confiscate pe considerentul că unele dintre ele au fost vândute la prețul unui apartament din Cluj. Că la mijloc e o înșelăciune.
O fi, dar la fel de bine se poate spune că proprietarul a fost de bună credință când a cumpărat un hotel. Cum faci să-i dovedești că a fost un șarlatan pe mână cu nu știu care dintre inculpații din rechizitoriu? Că nu poți să-i spui pur și simplu: „bă, tu ai fost pe labă cu ăla care ți-a vândut hotelul, că vă știu eu ce vă poate pielea”. Sau pe mână cu statul. Cu Fiscul, că există și o situație de acest gen: un oarecare investitor a cumpărat un hotel în stațiune, dar nu și-a plătit taxele și impozitele la buget, iar statul, ca să-și recupereze ce avea de încasat, i-a confiscat hotelul, după care l-a scos la vânzare. Ce vină are cumpărătorul care astăzi se află în situația de a i se confisca hotelul pe care i l-a vândut statul?
Sentința nu este definitivă. Vor urma procese, peste procese. Vor trece ani și ani de judecată, cumpărătorii vor fugi de Herculane ca dracu’ de tămâie. Băile romanilor, vilele, hotelurile, cazinoul și monumentele de pe vremea împărătesei Sisi vor continua să se ruineze, căci nimeni nu va mai dori să investească în bulibășeala creată de Simi Armaș, milionarul de carton de la începutul acestui mileniu.
Citeste mai mult
