Noi detalii despre cei doi adolescenți arestați în cazul crimei de la Cenei. În decembrie anul trecut, ei l-au agresat pe un tânăr de 18 ani, care a depus plângere, însă și-a retras-o câteva săptămâni mai târziu.
În 23 decembrie 2025, tânărul de 18 ani s-a prezentat la secția de poliție din Cenei ca să reclame faptul că a fost lovit de doi băieți de 15 ani. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și au început cercetările. Trei săptămâni mai târziu, victima și-a retras plângerea.
„În data de 23.12.2025, la Postul de Poliție Cenei s-a prezentat un tânăr de 18 ani, care a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, în extravilanul localității Cenei, ar fi fost agresat fizic de doi minori de 15 ani, incidentul având loc la o dată anterioară.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii întregii situații de fapt.
La data de 14.01.2026, persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă formulată la data de 23.12.2025. Precizăm faptul că, potrivit prevederilor legale, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, continuarea procedurilor penale este condiționată de existența voinței persoanei vătămate.”, au transmis polițiștii timișeni.
Cei doi minori de 15 ani sunt cei care l-au ucis pe Mario Berinde. În timpul audierilor, cei doi au recunoscut faptele. Băieții au fost arestați preventiv în 22 ianuarie 2026, în baza deciziei judecătorilor Tribunalului Timiș. Unul dintre ei este cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului. Cel de-al treilea băiat implicat, în vârstă de 13 ani, este liber, fără răspundere penală, conform legii în vigoare.
CITEȘTE ȘI: „Vrem dreptate! Afară din sat!” Revoltă la Sânmihaiu Român după mutarea minorului implicat în crima de la Cenei
CITEȘTE ȘI: Doi tineri reținuți de DIICOT, suspectați că ar fi livrat droguri ucigașilor lui Mario Berinde
(Foto: captură video Europa Nova Timișoara)
Citeste mai mult