Maria Axinte are 75 de ani și o energie pe care mulți tineri și-ar dori să o aibă. Locuiește în comuna Periam, județul Timiș, și tocmai și-a împlinit unul dintre cele mai mari visuri: a luat Bacalaureatul. Acum vrea să meargă mai departe, la facultate.
Maria a muncit o viață întreagă. A fost țesătoare la Victoria, în Iași, și mai târziu la fabrica Garofița, în Timișoara. În 1992 s-a mutat la Periam, unde spune că se simte sănătoasă și fericită. „Aici îmi place. Aici mă simt bine, probabil de la aer… Casa în care stau e din pământ bătut, probabil asta îmi face bine, la bloc mă simțeam bolnavă.”, mărturisește Maria într-un interviu acordat expressdebant.ro.
Copilăria ei a fost marcată de lipsuri și sacrificii. A făcut școala primară în satul natal și clasele gimnaziale la câțiva kilometri distanță de casă. Liceul a rămas un vis mult timp neîmplinit.
„M-am dus la școala profesională, părinții nu aveau bani să mă țină la liceu. În familia mamei și a tatălui au fost oameni care au învățat, dar eu trebuia să muncesc. Tata era magazioner la CAP și venea târziu acasă, noaptea, cu bordereuri, să facă inventarul.”, povestește ea.
Motivația care a rămas vie
Un moment dureros i-a marcat viața, boala tatălui: „În 1981, tata a paralizat. Când am ajuns la el, avea o pungă cu medicamente și injecții pe masă. Am tot căutat pe cineva să îi facă injecția, am găsit doar un băiat care făcuse un curs de veterinar. Tata a mai trăit trei ani după acel moment, dar poate dacă ar fi primit imediat tratamentul… De atunci mi-am spus că vreau să învăț, să pot ajuta oamenii.”
După ce a terminat liceul seral la Lovrin, Maria s-a înscris la o școală postliceală sanitară din Sânnicolau Mare. „Suntem doar fete, e un singur băiat. Eu sunt cea mai mare, nu vreau să spun cea mai bătrână. Colegele mă întrebau ce o să fac cu școala. Le spuneam: poate n-o să fac nimic, dar dacă într-o zi cineva se simte rău lângă mine, îl ajut. Pentru mine asta înseamnă totul.”, a mai spus Maria.
Pentru școală și practică, doamna Maria face naveta cu trenul, iar fiecare zi de muncă e pentru ea o bucurie: „Când o pacientă mi-a spus «mulțumesc» după ce i-am pus un EKG, am simțit că mi se umple sufletul. Asta e fericirea pentru mine.”
Meditații online și Bacalaureatul. Următorul pas: facultatea
Pregătirea pentru Bac nu a fost ușoară. A luat ore de limba română online, lecțiile fiind înregistrate, ca să le poată repeta. Și-a cumpărat cărți de pregătire, pe care acum vrea să le doneze bibliotecii din comună „să folosească și altor elevi”: „Timpul trece, eu știu ce vrea Dumnezeu. Dimineața mă trezesc și îmi spun că sunt sănătoasă, sunt bine, ia să văd ce fac astăzi. Dacă știam că am practică, făceam ce aveam de făcut în casă, apoi mergeam cu trenul la practică.”
Maria nu se oprește aici. Se gândește serios să urmeze facultatea, la Arad. „Vreau să învăț pentru mine, nu pentru diplomă. Cel mai mult îmi doresc să fiu sănătoasă și dacă pot să mă înscriu la facultate, nu e rău.”
Privind înapoi, Maria știe că a făcut tot ce i-a stat în putință. „M-am rugat mult. Nu am vrut să rămân în sat, la Iași, barem vânzătoare îmi doream să fiu, nu fără școală. Și Dumnezeu m-a ajutat.”
Citeste mai mult
