La proba obligatorie a profilului și specializării, la examenul de Bacalaureat, sesiunea august -septembrie, s-au înscris 414 candidaţi și s-au prezentat 328. Aceștia au susținut una dintre cele 6 discipline (Biologie – 146, Chimie – 11, Fizică – 6, Geografie – 148, Informatică – 3, Logică şi argumentare -14). 86 de candidaţi au absentat și niciunul nu a fost eliminat din examen. Rata de participare a fost de 79,22%.
Astăzi, 19 august, va avea loc ultima probă scrisă din această sesiune, proba la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.
Evaluarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în perioada 23 – 29 august.
Afișarea primelor rezultate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare, se va realiza în data de 31 august (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1-2 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 3 septembrie.
Reamintim că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Acest articol BAC: Proba obligatorie a profilului, susținută de 328 de candidați, în județ. Niciun eliminat a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult