Aproape 90 de candidați din județul Timiș care s-au înscris la proba scrisă la limba română din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat au absentat.
Proba scrisă la limba și literatura română din cadrul sesiunii din luna august a examenului de bacalaureat a avut loc luni.
Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, la această probă s-au înscris 592 de candidați, dintre care au fost prezenți 503. Așadar, au absentat 89 de elevi. La nivelul județului Timiș nu a fost semnalat niciun incident.
Marți, 12 august, se desfășoară proba obligatorie a profilului, miercuri, 13 august, proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, 14 august, proba la limba și literatura maternă. În 18 august se va realiza afișarea rezultatelor, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor continuă și în zilele de 19 și 20 august, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice în 26 august.
Examenul este promovat de candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise, fiind notați cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, și au obținut cel puțin media 6, în baza notelor primite la probele scrise.
Citeste mai mult