Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan, una dintre cele mai importante figuri din începuturile creștinismului și primul martir al Bisericii. Potrivit cifrelor oficiale, aproximativ peste jumătate de milion de români poartă numele Sfântului Ștefan în diferite forme
Cine a fost Sfântul Ștefan
Sfântul Ștefan este cunoscut în creștinism drept primul om care și-a pierdut viața pentru credința sa. Povestea lui începe după întemeierea Bisericii, într-o perioadă în care numărul celor care credeau în creștinism creștea rapid. Apostolii au ales șapte bărbați cunoscuți pentru credința lor puternică și pentru înțelepciune, care aveau rolul de a se ocupa de viața comunității. Primul dintre aceștia a fost Ștefan.
Împreună cu ceilalți șase, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă și Nicolae, Ștefan a predicat Evanghelia, a botezat și a slujit în adunările creștinilor. Misiunea lor a fost foarte importantă pentru consolidarea Bisericii, care a devenit un loc în care oamenii veneau să își găsească liniștea și sprijinul sufletesc. Ștefan nu era doar un bun organizator, ci și un predicator puternic, capabil să explice credința într-un mod clar și convingător.
Sfântul Ștefan s-a remarcat ca un apărător hotărât al credinței în Iisus Hristos. El mărturisea deschis că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. A fost apropiat de ucenicii lui Iisus și a cunoscut direct învățăturile și faptele Sale. Condamnat la moarte pe nedrept în anul 33, el a fost scos din cetate și ucis cu pietre, devenind primul martir al creștinătății. Se spune că în acele momente cumplite, Fecioara Maria și Sfântul Ioan priveau de pe un deal și se rugau pentru el, oferindu-i sprijin sufletesc.
Printre cei care au asistat la această scenă tragică s-a aflat și un tânăr pe nume Saul, care păzea hainele atacatorilor. Deși atunci părea un dușman al creștinilor, sacrificiul lui Ștefan și demnitatea sa au lăsat urme adânci în sufletul lui Saul, care mai târziu avea să devină celebrul Apostol Pavel. După moarte, trupul lui Ștefan a fost salvat de către învățatul Gamaliel, care l-a înmormântat creștinește.
Ce semnifică numele Ștefan
Numele „Ștefan” vine din greacă, de la Stephanos, un cuvânt care înseamnă „coroană” sau „cunună”, așa cum primeau învingătorii în vremurile vechi. În tradiția românească, Sfântul Ștefan are un loc aparte. Multe biserici îl au ca ocrotitor, iar foarte mulți creștini îi poartă numele.
Câți români poartă numele Sfântului Ștefan
Potrivit cifrelor oficiale, aproximativ peste jumătate de milion de români poartă numele Sfântului Ștefan în diferite forme, iar numărul se schimbă ușor de la un an la altul. În jur de 400.000 sunt bărbați, iar peste 100.000 sunt femei. La bărbați, cele mai întâlnite forme sunt Ștefan, purtat de peste 300.000 de persoane, urmat de variante precum Istvan, Fănel, Ștefănel sau Fane. În cazul femeilor, în jur de 100.000 poartă nume precum Ștefania, Ștefana, Fănica, Fănuța sau Fana.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan
În această zi sunt pomeniți cei care au murit în împrejurări grele, iar pachetele cu mâncare se împart mai ales tinerilor care poartă numele Sfântului Ștefan. Cei care au probleme de sănătate sau sunt implicați în conflicte vechi, obișnuiesc să aducă în casă o icoană cu Sfântul Ștefan, sfințită chiar pe 27 decembrie. Se spune că acest des le va alina durerea și le va proteja locuința.
Pentru sporul casei și pentru sănătatea rudelor aflate în suferință, oamenii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Ștefan prin fapte bune și gesturi de împăcare. Împăcarea este văzută ca un semn de respect și liniște sufletească în această zi.
În unele zone din Muntenia se păstrează tradiția Pâinicilor lui Ștefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, uns cu miere, se modelează mici pâinici rotunde care simbolizează pietrele cu care a fost omorât Sfântul Ștefan. După ce sunt sfințite la biserică, pâinicile se împart copiilor săraci.
Tradiția mai spune că, pentru spor și sănătate, este bine ca pe 27 decembrie să dăruim o icoană a Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. De asemenea, se spune că în această zi este important să ne împăcăm cu toți oamenii cu care suntem certați, dând dovadă de bunătate.
Potrivit unei superstiții vechi, în această zi ar trebui evitate deplasările în zone izolate sau montane, fiind considerate periculoase.
La sate se mai credea că, dacă în a treia zi de Crăciun ninge, anul care vine va fi bogat în recolte.
Rugăciune de Sfântul Ștefan
Iată una dintre rugăciunile pe care le putem rosti de Sfântul Ștefan, conform Doxologia.com.
„Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin”.
Citește și: Șase răniți după ce două autoturisme s-au ciocnit
Citeste mai mult